Elefant.ro se extinde. Investiții de două milioane de euro în 2017

Magazinul online Elefant.ro a anunțat deschiderea a 12 puncte de livrare, dintre care 6 în București și 6 în alte orașe din țară. Astfel, rețeaua de pick-up point-uri va ajunge până la finalul anului la un total de 42 de puncte de livrare în 23 de orașe din toată țara, dintre care 18 în București. Investiția pentru proiectul de extindere din 2017 se ridică la peste două milioane de euro.

În afara celor 6 pick-up point-uri din București, Elefant va deschide anul acesta încă un spațiu de livrare în Iași, primul fiind funcțional din 2015, plus alte 5 puncte în Piatra Neamț, Suceava, Pitești, Târgu Mureș și Hunedoara.

În 2016, Elefant a înregistrat o creștere a veniturilor online cu aproximativ 70% față de 2015, până la aproximativ de 27 de milioane de euro. Peste un milion de români au făcut cel puțin o dată cumpărături de pe elefant.ro.