De la mijlocul secolului al XVIII-lea, pe măsură ce numărul diplomaților a crescut, în corpul diplomatic au fost admise și persoane mai puțin avute, care nu își permiteau costul unei ținute adecvate funcției.
De aceea, pentru a sublinia importanța reprezentanților săi diplomatici în străinătate, Franța a fost prima țară care a introdus uniformele diplomatice, în 1781.
Costumele diplomatice sunt uniforme civile purtate de diplomați la ceremoniile publice.
Aceste uniforme s-au generalizat în jurul anului 1800 când țările europene au început reforma administrativă, atribuind uniforme funcționarilor publici.
În Țările Române
În Principatele Române uniformele civile au fost introduse încă din anul 1835, dar un regulament special dedicat costumului diplomatic nu a fost adoptat decât la 2 noiembrie 1871, când Domnitorul Carol I a ratificat „Regulamentul pentru fixarea costumului reprezentanților României în străinătate”.
Reprezentanții diplomatici români urmau să poarte: „Haina de postav civit închis (bleumarin), gulerul drept și cu un rând de nasturi; pantalonul de cașmir alb cu o bandă de aur; giletă (piesă de îmbrăcăminte purtată deasupra cămășii, sub vestă) de cașmir alb cu un rând de nasturi, sabie de sidef și aur, dreaptă, în lungul pulpei: nasturi auriți, cu armele țării; capela franceză, garnită (ornată) cu pene albe”.
Agentul diplomatic de la Constantinopol avea în plus câteva elemente de broderie, introduse și pentru ceilalți reprezentanți în 1878, după cucerirea independenței de stat.
Elementele de broderie care ornau uniforma diplomatică elaborate în funcție de gradele diplomatice, astfel atașații, secretarii, dragomanii și cancelarii purtau haine cu broderii mai simple, pantaloni în culoarea hainei cu o bandă de aur iar capela era ornată cu pene negre.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
