Care credeți că este cel mai de succes proiect implementat în 2020?
Elena Anghel: Analizând toate proiectele pe care le-am dezvoltat anul trecut, consider că proiectul «Mentalitate Deschisă în FAN Courier», preluat de la liderul mondial în schimbarea mentalității, Institutul Arbinger USA, și pe care l-am implementat în companie pe parcursul lui 2020 este cel mai de succes, cel care a generat cele mai multe rezultate pozitive și beneficii la nivel de echipă, la nivel de productivitate, la nivel de coeziune internă în organizație. Proiectul, implementat alături de Institutul Dezvoltării Personale (IDP) din România, a avut ca scop dezvoltarea personală și, implicit, profesională a managerilor din companie și schimbarea mentalității angajaților, vizând îmbunătățirea calității serviciilor de curierat prin optimizarea proceselor.
Proiectul a constat în investiții în resursele umane ale companiei, a început înainte de pandemie, dar s-a derulat pe tot parcursul anului, iar rezultatele obținute ne-au determinat să luăm în calcul să continuăm și în 2021 cu programul de „Leadership pentru managerii companiei”, dar și cu transformarea proceselor prin mentalitate deschisă și prin planificarea strategică a obiectivelor pe termen lung.
Programul Mentalității Deschise s-a desfășurat în mai multe etape, care alternează sesiuni de conștientizări, cu sesiuni de learning și apoi de suport și ghidaj pentru noi descoperiri și pentru implementarea acestora. În prima etapă, fiecare participant și-a dezvăluit propria mentalitate, în cea de-a doua, care a durat 8 saptamani, proiectul a inclus sesiuni de coaching pentru fiecare grupă inclusă în program, pe teme prestabilite sau alese de aceștia. Temele abordate au ajutat participanții să schimbe perspectiva unei probleme răspunzând, de exemplu, la întrebarea „cum ar arată ziua ta dacă ai folosi fiecare minut productiv?”, să identifice o soluție la o discuție dificilă, și să găsească soluții creative, cum ar fi să facă ceva util care nu este inclus în fișa postului și la care șeful lui nu se așteapta.
La program au participat 25 de manageri, împărțiți în 5 grupe, iar cea mai mare surpriză a fost să constatăm că tot mai mulți manageri din companie s-au înrolat în proiect voluntar. Practic, toți colegii responsabili de echipe și proiecte din cadrul companiei noastre au înțeles că dezvoltarea personală este un instrument care îi ajută să se perfecționeze profesional, dar și că a fi lider înseamnă mai mult decât a conduce o echipă.
Proiectul de Mentalitate Deschisă a fost, cu siguranță, cel mai complex program de dezvoltare profesională și personală dedicat angajaților FAN Courier, pe care l-am organizat într-un moment în care aveam nevoie de o abordare deschisă atât cu angajații, cât și cu clienții.
Care este cel mai mare proiect din cariera dumneavoastră implementat în cadrul instituției în care activati în prezent?
Elena Anghel: Balanced Scorecard (BSC) este un sistem de management și un instrument de planificare strategică prin care se monitorizează performanța organizației plecând de la obiectivele strategice ale acesteia, folosind indicatori de performanță. Proiectul a fost introdus în FAN Courier în anul 2012 și funcționează și în prezent în cadrul companiei, în al doilea ciclu strategic. Indicatorii de performanță (KPI) sunt cascadați de la nivel de top management către toți angajații și se reflectă în veniturile lor. În funcție de gradul de implicare în realizarea obiectivelor companiei și de rezultate, bonusurile lunare sunt de 5%, 8% sau 10% din salariul pe care fiecare angajat îl încasează lunar.
Care sunt proiectele prevăzute pentru 2021?
Elena Anghel: 2021 este anul în care ne propunem să creștem retenția de personal, dar și valoarea și competențele echipei FANtastice. De aceea, vom automatiza procesele HR printr-un Chatbot HR, proiect demarat deja, pe care ne dorim să-l implementăm pană la sfârșitul anului 2021.
Un alt proiect important și strategic în ceea ce privește resursa umană în FAN Courier este automatizarea sistemului de management al performanței pe care îl calibrăm la cerințele clienților cu privire la calitatea serviciului de curierat.
Vaccinarea echipei FAN Courier este un proiect pe care îl susținem și pentru care am alocat resurse importante, astfel încât să programăm rapid angajații in platforma de vaccinare.
Care sunt cele mai mari probleme cu care v-ați confruntat în contextul pandemiei?
Elena Anghel: Pandemia declanșată anul trecut a influențat semnificativ activitatea departamentelor de resurse umane ale oricărei organizații, nu doar a noastra. Am avut de gestionat numeroase situatii de criza, provocate de un numar crescut de concedii medicale, de stresul acumulat la nivelul echipei (pe fondul riscului de infectare) și de oboseala acumulată în interiorul echipelor de curieri care erau nevoite sa facă față volumelor crescute de expedieri, ca efect al lockwdownului sau ca efect al îmbolnăvirii altor colegi.
Alte provocări ale anului trecut au fost și schimbările legislative rapide și nevoia de a ne alinia la ele, dar și digitalizarea rapidă a proceselor și schimbarea fluxurilor de lucru pentru a limita interacțiunea dintre angajați.
De ce v-ați lovit în relația cu administrația locală sau centrala?
Elena Anghel: Mă bucur sa spun că avem o bună colaborare cu administrațiile locale. Totuși, o actualizare a legislației muncii prin care angajarea șoferilor profesioniști din țările nonUE ne-ar ajuta în retenția acestei categorii profesionale și ar fi de un real ajutor pentru toate societățile de transport mărfuri și curierat. Un acces facil pentru programarea la vaccinare și o transparentizare a tipului de vaccin folosit ne-ar fi de ajutor în înrolarea unui număr mai mare de angajați în platformă.
Infrastructura rutieră este un alt subiect sensibil în care investiții rapide sunt necesare și care, într-o anumită proporție, se află în responsabilitatea administrațiilor locale.
Ce sfat i-ai da unui tânăr care este la început de drum într-o carieră similară cu a dumneavoastră?
Elena Anghel: Să aibă încredere, să aibă curajul de a-și face planuri mărețe, să se lase mânat de curiozitatea de a-i cunoaște pe ceilalți și de a se dezvolta personal, permanent, de a evolua, indiferent de nivelul de la care pleacă, la începutul carierei profesionale. În domeniul resurselor umane, cred că e absolut necesară vocația și pasiunea pentru a lucra cu și pentru oameni. Cred cu tărie că dacă faci ceea ce-ți place, te bucuri de succes, de apreciere și de bani și nu simți că munca te împovărează.
Care credeți că vor fi cele mai importante schimbări în domeniul în care activați în următorii 10 ani?
Elena Anghel: Cred ca profesionistul de HR va primi o sarcină pe care o așteaptă de multă vreme – aceea de a fi un strateg și un business partner în companie. Rolul de suport al HR-ului este deja depășit, iar vremurile incerte declanșate de pandemie au dus la conștientizarea importanței HR-ului într-un business indiferent de dimensiunea afacerii. Interacțiunea om-tehnologie va genera, cu siguranța, noi roluri și activități. Cultura organizațională o să fie influențată de multitudinea de informații și de date la care avem acces și pe care se impune să le prelucrăm, să le rafinăm și să luăm decizii rapide cu impact în calitatea serviciului livrat clientului. Creativitatea și inovatia vor fi esențele business-ului, zone pe care anticipez o creștere a numărului de locuri de munca.
Viitorul muncii va fi, cu siguranța, mult diferit față de momentul actual pentru că automatizarea activităților repetitive, digitalizarea și lucrul la distanța (telemunca) vor oferi o nouă realitate a muncii. Psihologia clientului și marketingul sunt două domenii ce vor deveni obligatorii pentru toate afacerile. Practic, orice om valoros și cu competente într-un domeniu, va putea lucra de oriunde și oricând, iar eliminarea barierelor geografice va duce la creșterea competiției. Pentru companii este o perspectivă extraordinară deoarece vor avea acces la profesioniști indiferent de distanță și programul de lucru și chiar la o optimizare a costurilor forței de munca. Legislația se va actualiza și cred că deja sunt proiecte în lucru la nivel mondial în această direcție.
Bani. Ce vă spune acest cuvant?
Elena Anghel: Banii sunt din plin pentru toți, cu o condiție: să ai curaj, să-ți pui obiective îndrăznețe, să crezi cu toată ființa în ele și să faci pași – mari sau mici – în direcția realizării lor!
Revista este disponibilă în format print și poate fi comandată de pe magazinul online agoramag.ro.
Sursa foto: arhiva personală