Aceasta a subliniat între altele că parafarea acordului de asociere şi a celui de liber schimb, precum şi implementarea cu succes a planului de acţiuni privind liberalizarea vizelor au avut loc într-un timp record în comparaţie cu alte state.

În virtutea principiului ‘mai mult pentru mai mult’, fac apel la Uniunea Europeană să acorde sprijin financiar cu prioritate Republicii Moldova atunci când va stabili alocările naţionale din cadrul instrumentului european de vecinătate", a declarat Elena Băsescu în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.

Pe de altă parte, într-o intervenţie la un raport, democrat-liberala a atras atenţia că sunt încălcate drepturile minorităţilor din zonele în care există conflicte îngheţate.

Ea s-a referit punctual la zona Tiraspol, unde este "încălcat dreptul la educaţie în limba maternă".

"În numai câteva zile, miliţia separatistă a invadat liceul cu predare în limba română din Tiraspol, ameninţându-i pe directori cu arestarea. Nu este nici primul şi, cu siguranţă, nici ultimul abuz al aşa ziselor autorităţi de la Tiraspol. Acum că Republica Moldova a parafat acordul de asociere, e nevoie de o soluţie definitivă la conflictul transnistrean, care să ţină cont de graniţele ţării recunoscute internaţional. De asemenea, aşa-numitele forţe de menţinere a păcii trebuie înlocuite cu o misiune civilă. E nevoie ca Uniunea să se implice mai activ în medierea unor astfel de soluţii", a subliniat Elena Băsescu.
Sursa: Agerpres