Publicaţia americană Vintage News i-a dedicat Elenei Ceauşescu un amplu articol, în care soţia fostului dictator este caracterizată drept o femeie foarte puternică, dar destul de detestată.
Elena Ceauşescu este prezentată de publicaţia americană Vintage News drept „a doua cea mai puternică femeie din lume, după Margaret Thatcher, dar şi cea mai detestată”.
Jurnaliştii de peste ocean au scris că Elena Ceauşescu era considerată o persoană crudă, nu foarte isteaţă, răzbunătoare şi mereu preocupată de aspectul său fizic, conform stiri.tvr.ro.
Elena Ceauşescu nu terminase liceul, dar avea un doctorat în chimie şi era autoarea multor lucrări ştiinţifice. Elena Ceauşescu a devenit doctor în chimie cu teza de doctorat „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului”, redactată de alţi savanţi şi susţinută în condiţii dubioase în decembrie 1967, deşi cunoştinţele ei în chimie se limitau doar la noţiuni elementare.