Angajații Altex primesc tichete de masă de 30 de lei pe zi, tichete cadou de 300 de lei pentru sărbători (Paște și Crăciun), iar cei cu copii primesc de 1 iunie tichete cadou de 300 de lei. Colegii care au parte de un eveniment deosebit în viața lor primesc un ajutor de 1.000 de lei, iar în anumite cazuri, compania oferă și ajutoare sociale, decontări ale cheltuielilor de spitalizare sau intervenții chirurgicale. Mai multe detalii în interviul pe care Elena Cozianu l-a acordat Revistei Capital cu ocazia apariției pe piață a ediției 2022 Top 100 Angajatori din România.

Elena Cozianu, director HR Altex România, sursă foto arhiva personală
Elena Cozianu, director HR Altex România, sursă foto arhiva personală

CAPITAL: Ce programe de formare și dezvoltare profesională are compania dvs. pentru angajați?

Elena Cozianu: Altex România este o companie dinamică unde 90% din angajați își desfășoară activitatea în magazine. Datorită ritmului galopant în care tehnologia avansează, Altex derulează frecvent, pentru angajați, programe de cunoaștere a produselor și a tehnologiei, organizate împreună cu furnizorii și colaboratorii. Lucrăm la implementarea unor programe de învățare și dezvoltare “Revolutionary Learning” prin care urmărim să asigurăm un echilibru între nevoile angajaților și cele ale clienților, ținând cont de nevoile companiei.

Cât de bine câștigă un angajat Altex?

Punem accent pe sistematizare. Organizăm workshop-uri, care au ca scop dezvoltarea profesională a angajatilor, îmbunățirea capacităților tehnice, comerciale, automatizarea și digitalizarea proceselor și activităților pe fiecare verticală din organizație.

CAPITAL: Care este salariul mediu brut oferit în cadrul companiei dvs.?

Elena Cozianu: Altex remunerează angajații peste media pieței, fiind alături de colegi permanent, ținând cont de modificările legislative, cât și de inflație. Altex recompensează performanța, implicarea angajaților în desfășurarea activității, rezultatele și seriozitatea cu care-și duc la îndeplinire obiectivele de business.

CAPITAL: Care sunt beneficiile pe care le oferiți pentru angajați?

Elena Cozianu: Angajații Altex primesc tichete de masa de 30 ron pe zi, tichete cadou de 300 ron pentru Sărbători: Paște și Crăciun. Avem grijă și de colegii care au copii și oferim de 1 iunie tichete cadou în valoare de 300 ron, pentru fiecare copil. Nu uităm nici de colege, care de 8 Martie primesc tichete cadou în valoare de 300 ron, fiecare. Suntem alături și de colegii care au parte de evenimente deosebite în viață lor, prin acordarea unui ajutor de 1.000 ron/eveniment. Suplimentar acordăm ajutoare sociale, decontând cheltuielile cu spitalizarea sau interventiile chirurgicale ale angajaților suferinzi, într-o anumită limită.

Altex pune la dispoziția angajaților săi spații de muncă moderne. Sediul central al companiei se află într-o clădire de birouri cu accesibilitate facilă – Global City Business Park. De asemenea centrul logistic Altex din Dragomirești este construit după cele mai înalte standarde. Și pentru că majoritatea angajaților își desfășoară activitatea în magazine, cele 126 de unități Altex și Media Galaxy oferă cele mai bune condiții de muncă și oferă clienților o experiență unică de cumpărături.

Angajații Altex beneficiază de decontarea cheltuielilor pe care le au cu transportul, de la abonamentele de metrou și/sau RATB, până la decontarea combustibilului, într-o anumita limită. Iar angajații Altex care aleg relocarea în alte localități față de cele de domiciliu beneficiază de acordarea unei locuinte de serviciu.

Ce fel de angajați caută Altex?

Elena Cozianu: Mai mult decât atât, toți angajații Altex sunt întâmpinați, la început de zi, cu o cafea bună și o carte din biblioteca internă, pentru a se delecta în pauză de masă, pentru care se alocă 1h/zi. Unii dintre colegi sunt recompensati, suplimentar la salariu, dacă se implică în procesul de recrutare, recomandând un candidat pentru locurile eligibile din companie. În plus, toți angajații pot obține finanțare pentru achiziționarea de produse în condiții avantajoase de creditare.

CAPITAL: Care este profilul angajatului pe care compania dvs. îl caută?

Elena Cozianu: Completăm echipa Altex construind profilul noului coleg pornind de la valori care ne caracterizează ca și organizație, cum ar fi integritate, moralitate, originalitate. Pe lângă aceste valori căutăm ca cei care ni se alătură, să fie creativi, autentici, energici, să prezinte o atitudine pozitivă și să se adapteze dinamicii Altex.

CAPITAL: Care sunt cele mai mari dificultăți atunci când recrutați personal?

Elena Cozianu: Dificultățile sunt în mare măsură datorate deficitului de personal calcificat din piață. Din acest motiv, Altex se implică activ în pregătirea profesională a noilor generații, prin proiecte și parteneriate cu diferite instituții de învățământ preuniveristar, dar și universitar.

Programe care formează resursa umană tânără

Altex asigură pregătirea practică a elevilor din două licee bucureștene, prin implicarea în proiectul demarat de Primăria Capitalei, „Școala Profesională Metropolitană în sistem dual”. Pe lângă pregătirea practică alături de colegii noștri din magazine, elevii beneficiază de burse lunare, dar și de premii pentru performanță și echipament de lucru. Un alt proiect prin care Altex dorește să contribuie semnificativ la formarea și dezvoltarea tinerilor din România este parteneriatul strategic cu Academia de Studii Economice din București, unde Altex oferă studenților de la ASE ocazia de a aprofunda cunoștințele teoretice, dar și integrarea profesională, după terminarea facultății.

Investim ȋn educație pentru că noi credem ȋn importanța și puterea ei de a schimba destine. Implicarea Altex ȋn sistemul de învățământ are și o componentă de responsabilitate socială. Este un beneficiu important atât pentru ei, cât și pentru piață, pentru economie.

CAPITAL: Care au fost cele mai importante provocări din ultimul an pentru compania dvs.? (atât general, cât și din punct de vedere al resurselor umane)

Elena Cozianu: Cele mai importante provocări au fost legate strict de contextul generat de criza sanitară, conflictul de la granițele României și prețurile majorate la nivel național și internațional.

Spun asta pentru că noi ne-am adaptat rapid vremurilor, însă a fost un efort financiar semnificativ din partea angajatorului atât prin majorarea salariilor tuturor colegilor impactați și nu numai, cât și prin dublarea valorii tichetelor cadou, și ulterior majorarea valorii tichetului de masă pentru peste 4.000 de angajați.

CAPITAL: Ce programe aveți pentru a preîntâmpina plecarea oamenilor din companie?

Elena Cozianu: Angajații Altex au oportunitatea de promovare și creștere în carieră, atât pe verticală, cât și pe orizontală. În cadrul companiei există colegi care au crescut împreună cu Altex pe diverse poziții sau în diverse departamente. Le oferim suport în atingerea obiectivelor și avem implementate scheme de bonusare, de comisionare și incentivare. Lucrăm cu sisteme de Business Inteligence care ne oferă vizibilitate asupra rezultatelor, cu maximă acuratețe, astfel încât colegii să fie recompensați și să ne păstrăm talentele în echipă.

CAPITAL: Cum credeți că vor fi afectate operațiunile companiei dvs. având în vedere modificările fiscale în ceea ce privește angajații?

Elena Cozianu: Altex a trecut peste multe perioade de declin economic și de fiecare dată am găsit solutii de a ne adapta la piață.

În perioada de pandemie, Altex nu a restructurat pozitii, si-a pastrat angajatii, nu a redus salariile. A implementat programul de Work from Home, astfel echipele au ramas aproape, au lucrat online, si împreună am trecut cu bine peste perioada incertă și ne-am reluat activitatea fară repercursiuni majore.

CAPITAL: Care credeți că vor fi cele mai mari provocări în următorul an (sfârșit de 2022, 2023) pentru departamentul de resurse umane?

Elena Cozianu: Nouă ne plac provocările, ne ajută să ne îmbunătățim continuu. În 2023, pregătim implementarea de noi sisteme care să ne ajute la eficientizarea activitatii, la un mod de lucru facil, organizat, controlat, sisteme care se vor integra cu platforme operationale și unde vom dezvolta module utile atât angajaților cât și angajatorului.