CECCAR (Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România) are un nou preşedinte. Votul a fost dat în cadrul Conferinței Naționale a CECCAR, ce s-a desfăşurat în urmă cu două săptămâni.
Elena-Ecaterina Chivu este noul preşedinte al Consiliului superior al CECCAR
La începutul acestei luni, la Conferinţa Naţională a CECCAR, a fost votat noul președinte al Consiliului superior al CECCAR. Este vorba despre Elena-Ecaterina Chivu – expert contabil, fost președinte al CECCAR Filiala Galați și membru în Consiliul superior al CECCAR.
La aceeaşi conferinţă, au fost votați președintele Comisiei superioare de disciplină a CECCAR și noi membri care completează Comisia.
„Să rămânem o profesie unită și puternică. Să rămânem întregi la suflet. Sunt un om de echipă care și atunci când nu mai poate, mai poate puțin. Vom lucra împreună pentru a promova în continuare buna imagine a profesiei noastre și a organismului profesional care o reprezintă”, a declarat Elena-Ecaterina Chivu, potrivit ceccarbusinessmagazine.ro.
„Este un mare angajament pentru mine, nu mai e la fel de «simplu» ca la filială. Mi-am propus să-i reprezint cu succes și responsabilitate pe colegii mei din CECCAR.
Mizez pe faptul că am o echipă puternică lângă mine și că vom face lucruri frumoase împreună pentru profesie și pentru membrii CECCAR, pentru că noi asta suntem – o mare familie. Le mulțumesc colegilor care au avut atâta încredere în mine și mi-au propus acest mandat.
Mulțumesc și echipei de la Galați, lui Laurențiu Onose și lui Cătălin Severin, care au fost toți alături de mine și m-au încurajat”, a spus aceasta şi pentru viata-libera.ro.
Elena-Ecaterina Chivu va avea un mandat de 4 ani şi va fi secondată de cinci vicepreședinți, membri ai Biroului Permanent: Mariana Mihaela Aldea, Nicolae Băjan, Elena Cristina Dorneanu, Teofilia Sardeni și Robert-Aurelian Șova.
Decizii importante luate la Conferinţa Naţională a CECCAR
Conferința a analizat raportul de activitate al CECCAR aferent anului 2022 și a aprobat direcțiile de acțiune ale organismului profesional pentru anul 2023, în vederea dezvoltării profesiei contabile. În ceea ce privește măsurile pentru digitalizarea activității, începând de anul acesta parafa profesională se va elibera și în format electronic.
De asemenea, viza de exercitare a profesiei va fi electronică, iar în 2023 aceasta va funcționa în paralel cu viza acordată pe carnet, urmând ca din 2024 să fie valabilă doar viza electronică.
Programul de activitate pentru anul în curs prevede și dezvoltarea spațiului virtual al membrilor, cu ajutorul noii variante a platformei de depunere a rapoartelor de activitate ce a fost deja implementată din luna ianuarie. Prin intermediul spațiului virtual se vor putea verifica, în timp real, toate informațiile referitoare la statusul unui membru în corpul profesional și vor putea fi solicitate anumite documente.
CECCAR se va concentra pe promovarea conceptului one-stop shop, care presupune transformarea modelelor de afaceri ale profesioniștilor contabili, prin dezvoltarea portofoliului de servicii, chiar dacă unele dintre acestea nu se regăsesc în activitatea de bază.
Specializarea profesioniștilor contabili în noi arii de competență, dintre care menționăm ESG, contabilitate criminalistică, inteligență artificială & transformare digitală, este o condiție pentru a deveni Future-Ready Professionals, iar pentru a atinge acest obiectiv, organismul profesional, alături de Academia CECCAR, va continua dezvoltarea de noi instrumente care să faciliteze adaptarea serviciilor membrilor la noile cerințe ale mediului de afaceri.
O altă direcție de acțiune prioritară pentru 2023 o constituie educația financiară, inclusiv pregătirea noilor generații de profesioniști contabili. În acest sens, CECCAR are în vedere suplimentarea programelor pentru pregătirea în vederea susținerii Examenului de acces, ce vor fi derulate pe parcursul mai multor luni.
De asemenea, în colaborare cu instituții de învățământ, CECCAR va organiza acțiuni menite să încurajeze educația financiar-contabilă în rândul tinerilor, contribuind esențial și la orientarea acestora în carieră.
Pentru consolidarea coeziunii comunității profesioniștilor contabili, la nivel local vor fi reluate întâlnirile periodice cu membrii, care au fost suspendate odată cu pandemia de COVID19.