Această perioadă trebuia să fie una fericită pentru Elena Hueanu, având în vedere că recent, a devenit mămică pentru a treia oară în urmă cu aproximativ o lună. Din păcate, fostul model nu trece prin clipe tocmai fericite, deoarece i s-au spart conturile.
I s-au furat mii de euro
Elena Hueanu a povestit cum i-au fost sparte conturile, după ce a primit o serie de emailuri de la o bancă. Fostul model și-a dat seama că ceva nu este în regulă atunci când a fost contactată de o bancă la care nu avea cont, însă a fost prea târziu. I s-au furat mii de euro după ce accesat un link din email-ul primit de la banca respectivă, fără să se gândească vreodată că cineva i-ar sparge conturile.
„Eu am primit mai multe email-uri de la această bancă… care părea extrem de corect email-ul trimis, ca să zic așa. Sunt fake-uri în care, dacă accesezi acel link, îți golesc conturile! Eu vreau să zic că nu cu această bancă, dar la primul email cu altă bancă… la care eu nu am cont, pentru că la banca aceasta nu aveam cont și așa mi-am dat seama că este un fake, din prima”, a mărturisit Elena Hueanu pentru Antena Stars.
Câți bani i-au fost luați?
Fostul model spune că cei care i-au furat banii sunt hackeri, dar sunt greu de găsit, deoarece ar opera de la Gara de Nord. Aceasta ar fi pierdut o sumă de aproximativ 2.000-3.000 de euro. Chiar dacă a depus plângere la poliție, șansele să își recupereze banii sunt destul de mici. Pe cardul respectiv, Elena Hueanu avea banii pe care îi primește pe chiria apartamentului pe care îl deține în România.
„Dar la banca la care am cont, în momentul în care am primit email-ul, am dat click din neatenție, din prostie și mi-au golit contul! Problema a fost că pe acel card, fiind din România, nu îl folosesc foarte mult. Am doar chiria care îmi intră de la apartamentul meu și mi-au golit de acolo. Au fost 2.000 sau 3.000 de euro! Dar, totuși, vreau să spun că au fost rapizi. Problema este că am făcut plângere, dar ca să recuperez (n.r. banii) șansele sunt foarte mici”, a spus aceasta.