Purtătorul de cuvânt al USR a vorbit recent despre posibilitatea unei candidaturi independente a primarului din Câmpulung, Elena Lasconi. Oficialul a oferit mai multe explicații și a subliniat că formațiunea o va susține, indiferent de alegere.
Ionuţ Moşteanu a explicat că Elena Lasconi şi-a dat demisia din Biroul Judeţean al USR Argeş. Potrivit purtătorului de cuvânt, aceasta „doreşte să se concentreze pe proiectele de primar”.
„În Argeş nu mai are nicio funcţie. (…) O să mă văd cu Elena la finalul săptămânii”, a declarat Ionuţ Moşteanu la Prima News.
USR o va susţine pe Elena Lasconi indiferent de alegere
Purtătorul de cuvânt al USR a analizat posibilitatea ca aceasta să candideze independent la alegerile locale din 2024. Astfel, Moşteanu a subliniat că „totul este posibil în politică”.
De asemenea, reprezentantul a spus că orice partid este afectat când pierde „un om bun”, iar Moşteanu nu și-ar dori niciodată ca ea să plece.
„Orice partid din care pleacă un om bun este afectat, nu mi-aş dori niciodată să plece Elena şi niciunul din colegii valoroşi care trag în partidul ăsta, dar realitatea este că o să se întâmple. Unii o să mai plece, unii o să mai vină, asta este dinamica în orice partid, nu suntem nici primul partid nici ultimul din care pleacă sau vin oameni. Mi-aş dor să rămână alături de noi, am construit frumos până acum şi cred că putem să o facem în continuare”, a declarat Ionuţ Moşteanu.
Ionuţ Moşteanu a mai afirmat că „USR o să meargă înainte oricum”. Reprezentantul a spus și că şi-ar dori ca Elena Lasconi să îşi continue proiectele din Câmpulung.
Acesta a fost întrebat și dacă formațiunea va veni cu propriul candidat, în cazul în care Lasconi ar candida independentă.
„USR o va susţine”, a conchis Ionuţ Moşteanu.
A renunțat la funcția de vicepreședinte al USR Argeș
Amintim că Elena Lasconi a renunțat la funcția de vicepreședinte al USR Argeș. Aceasta și-a transmis dezgustul față de colegi, în cadrul unei ședințe de partid.
„Vă rog să luați act de demisia mea din funcția de vicepreședinte al Biroului Județean. Nu mă mai interesează. Mie îmi e scârbă. Putem să o luăm cu lămâie, dar tot îmi e scârbă”, le-a transmis ea colegilor din USR, în cadrul unei ședințe de partid, conform Epitesti.
Demisia a venit în contextul interviului pe care l-a oferit, în urmă cu ceva vreme, cu privire la referendumul pentru familia tradiţională.
Lasconi a dezvăluit la momentul respectiv că a votat „Da” la acest referendum, în urmă cu câțiva ani. Ulterior, au izbucnit controverse în spațiul public, inclusiv critici venite din partea fiicei sale, legate de afirmațiile sale.
În trecut, primarul din Câmpulung Muscel a exprimat motivul intrării sale în sfera politică, menționând că scopul ei este să contribuie la binele comun.
Ea a susținut că, în cazul în care candidatura sa în alegerile prezidențiale ar avea un impact pozitiv asupra României, a fi dispusă să se prezinte în calitate de candidat.