Totuși, Elena Lasconi a subliniat că celelalte partide nu au dorit implicarea USR, acest fapt fiind evident încă de la începutul negocierilor. Ea a explicat că punctele de discuție prezentate de USR în cadrul negocierilor nu au reprezentat un ultimatum, ci erau aspecte asupra cărora partidul insista încă din prima zi.
Elena Lasconi spune că situația politică din România este fragmentată
De asemenea, a susținut că liderii celorlalte partide păreau deja aliniați în poziții comune înainte de întâlniri, sugerând că discuțiile erau deseori inutile. Liderul USR a dat ca exemplu cererile legate de buget, arătând că partidul său considera esențial să existe o discuție detaliată pe această temă înainte de a avansa proiecte ambițioase.
Într-o intervenție televizată la B1 TV, Lasconi a declarat că situația politică din România este fragmentată, descriind un „sistem rupt în două”.
„Nu a fost un ultimatum. Aceste puncte pe care le-am prezentat astăzi, adică le-am întărit, noi le discutăm de când am început, din prima zi, de negocieri. Bineînțeles că ne-am dorit să fim la guvernare, să punem umărul pentru că știu că avem colegi foarte buni, foarte pricepuți într-un moment greu pentru România, dar ei nu ne vor. Și-am observat asta încă de la începutul negocierilor. În sensul că, la întâlnire cu liderii, cele care se întâmplau la guvern, noi când mergeam acolo, deja toți ceilalți erau aliniați. Adică știau, ei vorbeau aceeași, erau aceeași voce. Practic, orice spuneam noi, că haideți să vedem bugetul, haideți să vorbim totuși pe buget, pentru că mie nu mi se pare normal, și acum aș vrea să le explic tuturor oamenilor, că eu cred că mulți înțeleg, majoritatea înțeleg, toți înțeleg. Nu te duci acum la hipermarket și umpli vreo două cărucioare cu cumpărăturile pentru Crăciun și Revelion, și tu nu ai niciun ban”, a spus Elena Lasconi.
L-a caracterizat pe Klaus Iohannis ca fiind arogant, absent și deconectat de la problemele reale ale oamenilor
Ea a criticat partidele tradiționale pentru corupția și nemulțumirea generate de-a lungul celor 35 de ani, dar și pe președintele Klaus Iohannis, pe care l-a caracterizat ca fiind arogant, absent și deconectat de la problemele reale ale oamenilor. Lasconi a adăugat că USR se află într-o poziție dificilă, fiind văzut ca o forță antisistem, dar una care promovează onestitatea.
De cealaltă parte, liderii PSD, PNL și UDMR au susținut că „to do list-ul” transmis de USR sub forma unui document fără a fi argumentat în cadrul negocierilor reprezintă mai degrabă un pretext pentru a se disocia de un proiect comun de guvernare și de a evita asumarea responsabilității într-un context complicat pentru țară.
„Sistemul, vorbind din partidele pe care deja le știm, pe care nu vreau să mai numesc, care au fost vreme de 35 de ani cu atâta corupție și cu atâta nemulțumire din partea oamenilor. Îl avem și pe Iohannis aici, care a fost arogant și nu a fost aproape de oameni, a fost absent și pe de altă parte avem tot sistemul care a creat aceste formațiuni izolaționiste, pentru că sunt rezerviștii și nemulțumiții din servicii care au plecat tot din sistem și au creat asta. Practic, noi suntem la mijloc. Suntem antisistem, noi suntem cu onestitate”, a completat Lasconi.
A cerut demisia lui Iohannis
Printre cerințele principale formulate de USR se numără adoptarea bugetului, demiterea șefului Autorității Electorale Permanente și a conducătorilor serviciilor, precum și solicitarea ca partidele pro-europene să ceară demisia președintelui Klaus Iohannis la finalul mandatului său.
Lasconi a indicat că aceste cerințe au fost însoțite de un termen limită până luni pentru acceptarea lor de către coaliție.