Gafa impardonabilă făcută de Elena Lasconi care a făcut afirmații pe marginea relațiilor dintre persoanele de același sex n-a rămas fără urmări. Cătălin Drulă, șeful USR, i-a cerut primarului de la Câmpulung să se retragă de la alegerile europarlamentare.
Elena Lasconi este dispusă să se retragă
Primarul oraşului Câmpulung Muscel Elena Lasconi se declară dispusă să se retragă de pe lista USR pentru europarlamentare. Ea a spus că aşteaptă votul Biroului Naţional în acest sens, după reacţiile provocate de afirmaţia sa potrivit căreia a votat ”DA” la referendumul pentru familia tradiţională.
Ea precizează că niciodată nu a avut nimic împotriva relaţiilor dintre persoane de acelaşi sex. În ceea ce priveşte poziţia sa în partid, Lasconi a subliniat că nu se agaţă de funcţii şi liste. Ea spune că va continua să fie sinceră, asumată şi autentică.
”Cu ce e compatibilă politica? După declaraţia mea de ieri în care am fost sinceră şi am spus că din punctul meu de vedere căsătoria este între un bărbat şi o femeie, s-au inflamat toate reţelele sociale. Îmi pare rău. Niciodată nu am avut nimic împotriva relaţiilor dintre persoanele de acelaşi sex.
Nu am nimic împotriva unui parteneriat făcut legal pentru a avea aceleaşi drepturi. Singura sensibilitate pentru mine ca persoană este asta: cuvântul căsătorie. De 51 de ani trăiesc într-o societate în care căsătoria este între o femeie şi un bărbat. Educaţia şi formarea pe care le-am primit m-au adus în punctul acesta pentru că iubesc oamenii şi lupt pentru drepturile lor.
Am prieteni gay pe care îi respect, îi admir şi îi susţin. Ei ştiu asta. Lecţia pe care trebuie să o învăţăm în viaţa asta este iubirea. Mi se pare dureros să ştii şi să simţi cu toată fiinţa ta că iubeşti oamenii şi să constaţi că primeşti înapoi ură. Şi pentru ce? Sunt pentru căsătoria dintre o femeie şi un bărbat şi pentru un parteneriat legal între persoane de acelaşi sex”, scrie Lasconi pe Facebook
Nu se agață de funcții
Elena Lasconi subliniază că, la fel ca echipa din care face parte, crede în drepturile omului. Și în valorile europene, dar că îi diferenţiază însă nuanţele.
”Acestea fiind zise, eu nu mă agăţ de funcţii şi liste. Pur şi simplu muncesc cu drag pentru ţara pe care o iubesc, pentru câmpulungeni, pentru România pe care ne-o dorim cu toţii. Dacă munca şi crezul meu nu sunt suficiente, dacă sinceritatea, toleranţa şi iubirea nu sunt suficiente şi dacă doare atât de mult un cuvânt, prin votul colegilor mei din Biroul Naţional USR se decide retragerea mea de pe lista candidaţilor la europarlamentare. Atât. Eu îmi continui treaba de primar.
Am intrat în politică pentru a construi. Străzi, şcoli, spitale, comunităţi, dar mai ales punţi către oameni. Voi continua să fac asta la Câmpulung şi în orice moment al vieţii mele publice şi private. Voi continua să fiu sinceră, asumată şi autentică.
Elena Lasconi, cap de listă USR la alegerile europarlamentare, a dezvăluit că a votat ”DA” la referendumul pentru familia tradiţională din 2018. „Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”, a spus Lasconi la Prima TV.
Ea a fost criticată de foşti colegi aflaţi acum la REPER, dar şi de colega sa de partid, Clotilde Armand. Cea mai dură reacţie a venit, însă, din partea fiicei sale. Aceasta, într-o postare pe Instagram, printre lacrimi, s-a declarat ”în şoc şi absolut dezgustată”, afirmând: ”Această discriminare jegoasă nu are loc la mine în familie. Și din acest motiv nu o mai susţin pe mama din acest moment”.
Reacție Cătălin Drulă USR
„Am avut o discuţie cu Elena Lasconi şi i-am cerut retragerea din campania pentru europarlamentare. Am decis convocarea Biroului Naţional al USR în această seară pentru formalizarea acestei decizii. Am certitudinea că Elena a înţeles că întreaga discuţie publică din ultimele 24 de ore, împreună cu situaţia personală devenită publică, afectează campania şi concentrarea USR pe lupta cu monstrul PSD-PNL. Elena va continua să muncească pentru câmpulungeni şi va avea sprijin pentru a face performanţă în administraţie”, afirmă preşedintele USR, CĂtălin Drulă.