Elena Lasconi o atacă pe Clotilde Armand
Elena Lasconi a pus-o la punct pe colega sa de partid. Clotilde Armand este acuzată că se află mereu în opoziție și nu reușește să formeze o majoritate în consiliul local pentru a-și implementa proiectele dedicate comunității.
„Nu-mi place să vorbesc despre colega mea pentru că mi se pare că a făcut multe greşeli, a şi avut lupte grele, foarte grele, acolo, dar nu-mi place ideea de a nu colabora cu Consiliul Local. Până la urmă, tu eşti votat să faci treabă, nu să fii în permanenţă primar în opoziţie. Nu există aşa ceva. E femeie, ştiu că a muncit foarte mult, a plecat din poziţia de europarlamentar să candideze la primărie. Nu mă îndoiesc nicio secundă de bunele ei intenţii, dar felul ăsta de victimizare şi de a fi în opoziţie nu mi se pare în regulă. Trebuie să livrezi!”, a spus Elena Lasconi în emisiunea Insider politic, de la Prima TV.
Întrebată dacă, în locul lui Clotilde Armand, ar fi încercat să construiască o majoritate fie cu PNL, fie cu PSD, primărița din Argeș a răspuns: „Da. Tu eşti acolo să faci treabă pentru comunitate”.
Elena Lasconi, cuvinte grele despre Simion și Șoșoacă
Elena Lasconi a numit-o pe senatoarea Diana Şoşoacă ”isterică”, iar pe liderul AUR George Simion – ”golan”. Primarul municipiului Câmpulung Muscel a fost întrebat, la emisiunea Insider Politic, de la Prima TV, despre Şoşoacă şi George Simion.
Elena Lasconi a dat aceste caracterizări pentru cei doi în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV. Ea a fost întrebată pe cine ar alege între Diana Şoşoacă şi George Simion.
”M-aţi pus să aleg dintre o isterică şi un golan”, a răspuns Elena Lasconi.
Când a fost atenţionată de către moderator să nu-i jignească pe cei doi, Lasconi a replicat ”Le-am făcut un compliment”.
În politică e de-a dreptul satanic
Fosta prezentatoare ProTV este prima pe lista USR pentru alegerile europarlamentare. Deși este în politică, ea a recunoscut că în acest domeniu este mai rău decât şi-a imaginat.
”E mult mai rău. E de-a dreptul satanic! Dar nu vreau să mă plâng. M-am şi săturat de oamenii care zic: <<Nu mă interesează politica, mi-e scârbă de politică>>. Cum nu te interesează politica când în fiecare zi, fiecare minut din viaţa ta are legătură cu politica?
Faptul că ajungi la spital şi nu eşti luat imediat şi nu eşti tratat cum trebui are legătură cu politica. Faptul că ajungi în 7 ore la Hunedoara şi nu în patru înseamnă că nu ai terminat autostrada, deci ţine de politică.
Toate lucrurile ţin de politică. (…) Avem nevoie de oameni buni în politică, oameni care să facă treabă în politică, nu poveşti”, a spus Lasconi.
Primarul din Câmpulung a spus că le admiră pe Laura Codruţa Koveşi, procurorul-şef european, şi pe Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova. Despre liderul de la Chișinău, Lasconi spune că îî place la ea modestia şi că arată că e din popor, având o căldură aparte.
„Laura Codruţa Koveşi nu are căldură, are seriozitate şi forţă. Da, îmi place mult.
O femeie puternică, n-am cunoscut-o, dar mi-ar face mare plăcere să o cunosc. Chiar o admir. Prin câte a trecut şi câte lucruri pe care nu le ştim o fi trăit femeia asta pe pielea ei…”, a spus Elena Lasconi.
Întrebată dacă o vede candidat la alegerile prezidenţiale de anul viitor, Lasconi a răspuns că i-ar plăcea să o vadă candidând pentru că ar vota-o.