Şefa ANM, Elena Mateescu, avertizează că şi luna iulie va avea noi recorduri de temperatură

Elena Mateescu, directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a avertizat duminică asupra unui nou record de temperatură ce ar putea fi stabilit până la sfârșitul lunii iulie. Declarația vine după ce luna iunie a înregistrat cele mai ridicate temperaturi din istoria măsurătorilor meteorologice din România.

Actualul val de caniculă din România este mai intens şi persistent. S-a extins în aproape toată ţara. Aşadar, şansele sunt foarte mari să vorbim despre noi temperaturi record pe toată durata lunii iulie.

”În acest an deja înregistrăm noi recorduri, după o lună iunie, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteorologice în ţara noastră, dar şi la nivel mondial. Iată că, acum, avem un al doilea val de caniculă, mai intens, de lungă durată şi persistent, cu extindere în aproape toată ţara.

Nu se încheie, am actualizat estimările pentru luna lui cuptor şi există o probabilitate foarte mare ca cel puţin până spre finalul lunii să consemnăm temperaturi, în medie, mai ridicate decât în mod obişnuit, astfel încât să vorbim de un nou record”, a declarat Mateescu la Digi24.

Directorul ANM a subliniat că această săptămână va înregistra abaterile termice cele mai ridicate. Vorbim despre temperaturi cu până la 7 grade Celsius peste media obișnuită.

Estimările pentru săptămâna următoare, 15-22 iulie, indică o ușoară scădere a abaterilor termice la 5 grade, dar temperaturile vor rămâne ridicate, în special în sudul țării.

„De joi e posibilă o diminuare în jumătatea nordică a țării cu valori de 33-34 de grade, în timp ce în sud mai rămân valori de 38-39 de grade Celsius”, a precizat Mateescu.

cod rosu 15-16 iulie
Codurile roşu şi portocaliu în vigoare pentru 15-16 iulie / SURSA FOTO: ANM

Vin ploile să mai răcorească România?

Din păcate, ploile nu ne vor salva în aceste zile. Elena Mateescu a evidențiat că ploile rămân insuficiente.

Asta agravează fenomenul de secetă pedologică extremă și puternică în mare parte din țară, exceptând zonele restrânse din vest, centru și nord-vest.

2024 se anunţă unul dintre cei mai secetoşi ani pentru România. Totodată, mai mult ca sigur, va fi şi un nou record la capitolul căldură pentru anul în curs.

”Este posibil ca până la sfârşitul lunii să nu consemnăm precipitaţii care să refacă rezerva de apă la valori favorabile, este un an dificil, o vară dificilă pentru agricultură, cu temperaturile foarte ridicate şi intervalurile lungi în care vorbim de temperaturi mai mai mari de 32 de grade şi nu în ultimul rând precipitaţii insuficiente.

Se menţine această tendinţă, pentru 2024, ca fiind unul dintre cei mai secetoşi ani, dar în acelaşi timp, cu siguranţă va înscrie un nou record în topul anilor cei mai călduroşi, şi în ţara noastră”, a concluzionat Mateescu.