Elena Merișoreanu a dezvăluit că va trebui să se opereze la picior, chiar înainte de Crăciun. Aceasta a spus cum se simte și cum i-au ieșit analizele. Cântăreața a spus că analizele i-au ieșit extraordinar de bine, ceea ce i-a surprins și pe medici. Ei chiar i-au spus că are analize de domnișoară, având în vedere vârsta sa.
„Am făcut analize, mi-au ieșit foarte bine, s-au și mirat doctorii. Mi-au spus că la vârsta mea am analize de domnișoară”, a declarat interpreta de muzică populară pentru Antena Stars.
„Trebuia să o fac, că nu se mai putea”
Mai mult, cântăreața a spus că se va opera chiar săptămâna viitoare, pentru că nu mai poate amâna intervenția. Aceasta a amintit de colegul său de breaslă, Constantin Enceanu, care, la rândul său, s-a operat și se simte foarte bine, ceea ce îi dă încredere.
„În cazul ăsta, mă operez săptămâna viitoare în mod sigur, pentru că nu te pune pe masa de operație până nu ai toate analizele. Sper să termin cu bine, asta este, trebuia să o fac, că nu se mai putea. Mă operez la celălalt picior, dar, uite, colegul meu Constantin Enceanu s-a operat și se simte extraordinar de bine, a fost la filmări, umblă”, a spus Elena Merișoreanu.
Cât va dura recuperarea?
Cât despre durata recuperării, interpreta de muzică populară a spus că nu știe exact în cât timp se va reface, deoarece depinde de fiecare organism în parte. A spus însă că ce știe sigur este că după operație, va trebui să se deplaseze cu ajutorul unui cadru, pentru că nu va avea voie să pășească pe picior.
„Depinde de persoană, depinde cum evoluează, dacă te ții de recuperare, dacă o faci cum ți se cere este bine. O lună, două, trei, depinde. Eu am și o vârstă, sunt și mai plinuță. Voi avea nevoie de ceva să mă sprijin după operație, nu ai cum să te lași pe picior când ți se pune proteză, nu se poate. Dar a doua zi după operație trebuie să umbli, să mergi foarte mult, pentru că nu este bine”, a mărturisit aceasta.