De doi ani, Adrian Alexandrov și Elena Udrea nu mai sărbătoresc împreună aniversările lor. Zilele de naștere au devenit zile obișnuite, fostul ministru al Turismului aflându-se în închisoare.
Duminică, pe 4 februarie, Adrian Alexandrov a fost surprins în timp ce a ieșit de la Sfânta Liturghie de duminică de la Mănăstirea Cașin, însoțit de fiica lor, Eva Maria. După ce au participat la slujbă, s-au întors la reședința lor.
În ciuda problemelor prin care trec, pare că legătura lor sentimentală rămâne la fel de solidă.
De douăzeci de luni, Elena Udrea este încarcerată la Penitenciarul Târgșor. A beneficiat însă de un sprijin constant din partea logodnicului său, care a îndeplinit rolul de mamă și tată pentru micuța Eva (5 ani).
Adrian Alexandrov a fost prezent la toate serbările de la grădiniță, a adus bucurie în serile de Crăciun și în alte sărbători importante. A dormit lângă micuță în momentele în care era tristă sau bolnăvioară. Totodată, a stat alături de ea când visa lucruri neplăcute sau „plângea după mami”.
„Sunt şi mamă şi tată şi bunic şi bonă”, a declarat el într-un interviu.
Adrian Alexandrov a împlinit 37 de ani
Ieri, partenerul de viață al Elenei Udrea a împlinit 37 de ani. Cu toate acestea, nu a sărbătorit cu fast alături de prieteni. Și-a petrecut ziua de naștere în același fel cum face doi ani.
Acesta a fost surprins de reporterii Click! la Mănăstirea Caşin, la Sfânta liturghie de duminică. Au petrecut o oră întreagă la slujbă. La final, fetița a primit Sfânta Împărtășanie și a ieșit de mână cu tatăl ei din lăcașul sfânt în care fusese botezată.
După cum se poate vedea, cei doi se prezintă extrem de eleganți. Eva Maria purta o jachetă albă, asemănătoare celei a tatălui său, o bluză și ghete cu desene animate, perfecte pentru vârsta ei. Fiica Elenei Udrea pare a fi o adevărată păpușă. În același timp, se remarcă prin comportamentul său cuminte.
Elena Udrea i-a transmis un mesaj partenerului său de viață
Cu această ocazie, Elena Udrea i-a transmis un mesaj emoționant logodnicului său pe Facebook.
„Astăzi de ziua ta, toate gândurile mele se îndreaptă către tine. Într-o lume lipsită de repere morale, tu dovedeşti o tărie de caracter pe care puţini o mai au, şi în ciuda tuturor problemelor prin care am trecut în toţi aceşti ani, nu te-ai speriat şi ai ales să rămâi alături de mine, încrezător, mereu vertical, ca un bărbat care ştie mereu ce are de făcut!
Nu m-ai lăsat niciodată să mă simt singură şi ai fost mereu lângă mine să mă ajuţi, să merg mai departe, reuşind în acelaşi timp să fii şi iubit, partener, prieten, dar şi mamă şi tată pentru fetiţa noastră, în lipsa mea. Am cunoscut mulţi oameni puternici, dar tu ai o putere aparte, şi un suflet nobil! Ştiu că nu este deloc uşor să creşti de unul singur o fetiţă atât de mică, şi pentru asta îţi mulţumesc! Eşti un tătic dedicat, responsabil, iar faptul că te avem în viaţa noastră, este un dar nepreţuit! La Mulţi Ani!”, i-a transmis fostul ministru al Turismului.