Aflată în spatele gratiilor, Elena Udrea a luat atitudine pe tema grevei din educație. Udrea spune că în timp ce guvernul se chinuie să acopere găurile de la buget și nu are bani pentru majorarea salariilor profesorilor, autoritățile cheltuiesc lunar circa 7.000 de lei pentru un deținut.
„În timp ce societatea fierbe din cauza lipsurilor și greutăților tot mai mari cu care toate categoriile sociale se confruntă, în timp ce profesorii protestează în stradă cu școlile închise iar polițiștii și grefierii se pregătesc la rândul lor de greve, cerând creșterea veniturilor şi Guvernul nu știe de unde să acopere o gaură de 22 de miliarde în buget, statul își permite să țină pe bani foarte multi zeci de mii de oameni în pușcării”, scrie fostul ministrul al Turismului.
Închisoarea, ultima soluție
Elena Udrea consideră că trebuie luate în calcul măsuri alternative pentru deținuți, iar detenția să fie ultima soluție, în condițiile în care statul cheltuie lunar cât 3 salarii medii de profesor pentru un deținut.
”Costul lunar pentru un deținut este de 7000 de ron, cât 3 salarii medii de profesor, sau 4 pensii normale. Diferite documente ale UE, „rezoluții” ale PE, „recomandări” ale Consiliului Europei, „concluzii” ale Consiliului, de exemplu ( cele din martie 2018, sau decembrie 2019, ori din 2022) recomandă ferm și insistent tărilor europene să instituie măsuri alternative detenției.
Aceasta(n.a. detenţia) <<ar trebui utilizată doar ca ultimă soluție>> în timp ce <<măsurile neprivate de libertate>>, au rolul important de a promova reabilitarea și reintegrarea socială a infractorului( reducerea recidivei… și, în consecință, o mai mare securitate publică).
Astfel de măsuri sunt aplicate în mai toate țările europene: închisoare cu suspendare, muncă în folosul comunității, sancțiuni financiare, supraveghere electronică” spune Udrea.
Milioane de euro cheltuți cu deținuții
Fostul ministru este de părere că utilizarea măsurilor alternative ar aduce o reducere semnificativă a cheltuielilor și multe alte beneficii pentru stat.
„Evident, <<utilizarea sporită a sancțiunilor neprivative de libertate, are efecte pozitive și asupra suprapopulării închisorilor, condițiilor deficitare de detenție, asupra radicalizării deținuților aflați în închisoare și asupra obstacolelor întâlnite în domeniul recunoașterii reciproce în state ale hotărârilor judecătorești>>.
Așa se explică de ce mulți români, nu doar cei câțiva cunoscuți care sunt <<dați>> mereu la TV, aleg să-și execute pedepsele în celelalte țări europene care pun în practică recomandările instituțiilor UE.
România, în schimb, preferă să țină zeci de mii de oameni în pușcării fără să facă nimic, să cheltuile 400 de milioane de euro pe an cu aceștia, plus încă 120 de milioane de euro pe an pentru amenzile primite de la CEDO, din cauza condițiile proaste de detenție și supra-popularea pușcăriilor.
Ca în mai toate domeniile, și-n cel al justiției, Guvernele României dovedesc o lipsa de viziune, de logică, de incompetență, punând accentul pe pedeapsa în loc să urmărească prin politica penală reabilitarea și reintegrarea socială a celor care au încălcat legea și recuperarea prejudiciilor.”, a mai menționat Elena Udrea pe Facebook.