"Este o minune. Consider că Dumnezeu a făcut o minune pentru că am ajuns acasa înainte de craciun, chiar in Ajun. Am putut sa încropim masa de Crăciun toată ziua de ieri. Familia a aşteptat să fim eliberate, nu au pregătit nimic. Aproape toată lumea îşi pierduse speranta", a povestit Elena Udrea, la România TV.
Întrebată care a fost primul lucru pe care l-a făcut când a ajuns acasă, fostul ministru a spus: "M-am dus să o văd pe Eva. Am vazut-o doar de câteva ori în aceste trei luni şi primul lucru când am intrat în casă a fost să o văd".
"Cred că eram o figura destul de nouă în casă. Ea e obisnuita cu mama, cu Adrian. Sper că există acest instinct şi că mă va recunoaște. Azi a fost mai fericită în prezenta mea decât aseară. Aseară părea mai derutată. De dimineaţă părea că s-a obişnuit cu mine şi că mă acceptă", a completat Elena Udrea.
Fetiţa avea doar 13 zile când Elena Udrea a fost ridicată de pe stradă de Interpol. Fostul ministru a ţinut să clarifice şi decizia de a nu o lua pe fiica ei alături de ea, în închisoare.
"Lăsasem acasa un copil de 13 zile, despre care nu ştiam ce se va întâmpla, un copil care mânca lapte matern. Nu ştiam cum se vor descurca mama şi Adrian (…) Am avut posibilitatea, dar nu erau condiţii pentru un copil care s-a născut cu o lună şi jumatate înainte de termen. Am preferat să o vad de câteva ori pentru că nu am vrut să risc să se întâmple ceva", a povestit Elena Udrea.