Este informația zilei de luni în cazul Elenei Udrea, după ce omul de afaceri Adrian Alexandrov, iubitul său, s-a prezentat, luni, 23 mai, la Instanța Supremă pentru a participa la discuțiile publice din dosarul în care fostul ministru și Rudel Obreja contestă pe cale excepțională decizia definitivă din mega-dosarul de corupție Gala Bute.
Gest inedit făcut de Adrian Alexandrov
Cu toate că nu are nicio calitate în acest dosar, Adrian Alexandrov a luat decizia din propriei inițiativă să ia parte la proces în locul Elenei Udrea, aflată în prezent în Bulgaria, în arest.
Totuși, iubitul fostului ministru nu a fost parte în dosarul Gala Bute și nu are calitate nici în calea extraordinară de atac, recursul în casație, intentat de avocații fostului om politic.
Decizia a fost amânată
Judecătorii ÎCCJ au amânat decizia privind suspendarea executării pedepsei în Gala Bute după ce fostul ministru a apelat la o cale extraordinară de atac la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Udrea a transmis, prin intermediul avocaţilor săi, că nu vrea să fie audiată de judecătorii români, prin videoconferinţă din Bulgaria.
Preşedintele completului de judecată a stabilit, însă, că Udrea trebuie citată în Bulgaria, astfel încât procesul a fost amânat, fiind stabilit termen pentru data de 23 mai. Este ultima cale extraordinară de atac la care poate apela fostul ministru al Turismului pentru a obţine rejudecarea dosarului.
Decizie în recursul făcut de Elena Udrea și Udel Obreja
Completul de cinci judecători care dezbate a doua cale extraordinară a de atac din dosarul Gala Bute, recursul în casație va relua în discuție, cea mai nouă cerere a apărării fostului demnitar, aceea de suspendare temporară a efectelor deciziei definitive din mega-dosarul Gala Bute, efecte din calea cărora fostul ministru a părăsit intempestiv țara, fiind capturată în Bulgaria.
Mai precis, fostul demnitar le-a cerut judecătorilor ce a cerut anterior ș i fostul șef al FRB Rudel Obreja, o decizie pozitivă fiind de natură a amâna introducerea fostului ministru în penitenciarul de femei de la Târgșor.
În 16 mai completul de cinci judecători care dezbate acest dosar, a respins cererea de suspendare temporară a efectelor deciziei definitive din dosar în cazul fostului șef al FRB, Rudel Obreja.
„Respinge cererea formulată de recurentul condamnat Obreja Rudel privind suspendarea executării deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2019, pronunţate de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 2303/1/2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2022. –––––––––––– Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 23 mai 2022, ora 13:00”, se arată în minuta de luni a judecătorilor.
Apărarea Elenei Udrea are o cerere similară
La rândul său apărarea Elenei Udrea are o cerere similară dar care nu a putut fi discutată atunci, ca în cazul lui Obreja, pentru că în cazul Elenei Udrea nu s-a îndeplinit corespunzător procedura de citare.
Fiind cereri similare, iar instanța stabilind deja în cazul uneia, pe de-o parte apărarea Elenei Udrea își poate pregăti mai eficient apărarea pentru termenul din 23 mai iar pe de altă parte instanța urmează să ia o a doua decizie pe o cerere cu același obiect în cadrul recursului în casație.
Un complet de cinci judecători de la instanța supremă, a continuat, în 16 mai, dezbaterile în cazul celei de-a doua căi extraordinare de atac a Elenei Udrea și a lui Rudel Obreja, introduse la instanță imediat după condamnarea lor definitivă în dosarul Gala Bute și după ce CCR a dictat deciziile de neconstituționalitate privind componența completurilor de judecată.
La termenul de luni al procesului instanța a dezbătut o cerere recentă a fostului șef al Federației Române de Box prin care a solicitat suspendarea temporară a deciziei definitive din Gala Bute. Aceasta a reintrat în executare după soluționarea definitivă a primei căi extraordinare introdusă în acest dosar, contestația în anulare, care nu a fost favorabilă celor judecați.
Astfel, la acest moment Rudel Obreja este încarcerat la penitenciarul Rahova și cere lăsarea temporară în libertate pe perioada judecării celei de-a doua căi extraordinare de atac, recursul în casație. Astfel, în fața judecătorilor avocatul lui Obreja a explicat că motivele
În cazul lui Rudel Obreja vă cerem să suspendați executarea hotărârii. Fata de motivele recursului în casatie invocate, respectiv că există o decizie a instanței de apel lovita de o nulitate absoluta, lucru spus în clar de decizia CCR. Această decizie nu a fost vreodată desființată de nimeni iar decizia CJUE nu e aplicabilă unei astfel de etape.
„Deci suspendați în parte decizia de condamnare pentru clientul meu”, a explicat, luni, în fața judecătorilor avocatul lui Obreja.
DNA nu a fost de acord
Procurorul DNA nu a fost de acord cu eliberarea fostului șef al FRB din închisoare.
„Nu s-a făcut o temeinica motivare a cererii. Se reia motivarea din fondul recursului în casatie. Ele, motivele, trebuie sa fie distincte. Se pune în discuție suspendarea dar nu s-a invocat temeiul și articolul în baza căruia se invocă aceasta nulitate. Avem o exprimare larga si generică”, a explicat procurorul DNA.
Concret, este vorba despre recursul în casație, cale ce a trecut de admisibilitatea de principiu, și în prezent se judecă pe fond.
Prin acest demers apărarea Elenei Udrea speră ca prin admiterea căii extraordinare să repete prima răsturnare de situație din acest caz, când un alt complet de cinci judecători, în cazul judecării pe fond a primei căi extraordinare de atac, a suspendat temporar executarea pedepselor din dosarul Gala Bute.
În prezent, decizia definitivă din dosar este în vigoare, după ce completul de judecată ce a dezbătut calea extraordinară de atac a contestației în anulare, a respins definitiv, pe fond această acțiune, a anulat suspendarea provizorie a executării pedepselor și a repus decizia definitivă din dosarul Gala Bute în puterea executării.
Recursul în casație a fost depus de apărarea Elenei Udrea la completul de cinci judecători al ICCJ în 25 ianuarie 2019 iar de atunci a suferit mai multe amânări, pe fondul unor cereri de abținere ale unora dintre magistrații din complet.