Apar noi informații în dosarul Elenei Udrea! Fostul ministru a Turismului a făcut mișcarea momentului, chiar din Penitenciarul Târgșor, unde se află după ce a fost condamnată definitiv la șase ani de închisoare.
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a formulat o contestație la executare. Acțiunea Elenei Udrea va ajunge pe masa judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României.
Judecătorii vor lua decizia cu privire la această cerere la data de 19 octombrie 2022.
În prezent, Elena Udrea se află în Penitenciarul Târgșor, după condamnarea definitivă la șase ani de închisoare, în dosarul „Gala Bute”. Acesta nu este singurul dosar în care este acuzat fostul ministru al Turismului.
Elena Udrea, condamnată la 8 ani de închisoare într-un alt dosar
Într-un alt dosar privind finanțarea campaniei electorale din 2009, Elena Udrea a fost condamnată în primă instanță la opt ani de închisoare.
De asemenea, Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu, a fost condamnată în prima instanta cinci ani de închisoare în același dosar.
Totodată, și Ioan Silviu Wagner, fostul director al Oil Teminal, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. În privința lui, instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de cinci ani.
Omul de afaceri Francesco Giovanni Mario, acuzat și el în acest dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. El a primit un an și șase luni de închisoare cu suspendare.
CAB a respins cererea DNA în dosarul Elenei Udrea
Tot pe 5 iulie, Curtea de Apel București a respins cererea procurorilor DNA privind sesizarea Curții Europene de Justiție cu privire la dosarul „Hidroelectrica”, în care este implicată și Elena Udrea.
Fostul ministru ceruse magistraților încetarea procesului în dosarul „Hidroelectrica”, pe motivul prescrierii faptelor din anul 2019.
La rândul său, fostul ministru, Elena Udrea, rupe tăcerea și vorbește despre implicarea sa în dosarul Buzăianu.
„Dosarul cu Buzaianu NU este despre faptul ca eu as fi primit vreun ban, ci despre faptul ca PDL-Bucuresti, in 2010, pe care eu il conduceam la acea vreme, a primit 2,5 milioane de euro de la Bogdan Buzaianu prin Radu Budeanu si Ana Maria Topoliceanu, ambii transformati in denunțători liberi.
Chiar si asa, denunțătoarea Topoliceanu, declara ca ea a primit banii la sediul partidului, ca eu nici nu i-am vazut, si ca banii au fost cheltuiti pentru partid in principal cu campania electorala pentru alegerile locale din 2012, unde eu nu am candidat!
Elena Udrea rupe tăcerea
Aceste acuzatii nu vizeaza semnarea contractelor cu “baietii destepti” din energie, NICI prelungirea acestora NU au legatura cu aceste contracte care au fost inventate in 2003 de ministrul PSD, si prelungite in 2009 de un ministru PDL, dar nu de mine! EU NU ERAM MINISTRUL ECONOMIEI la vremea aceea! Nu sunt acuzata de nimic in legatura cu aceste contracte, nu am avut nicio implicare in semnarea, prelungirea si derularea lor.
Insusi Buzaianu declara ca nu am avut nicio treaba cu contractele lui, pentru ca la momentul 2010, erau deja prelungite! Celor care insista sa numeasca acest dosar HIDROELECTRICA, le spun simplu: ATI GRESIT PERSOANA!
Pentru aceia care, cu ipocrizie, se arata siderati de suma pe care PDL-Bucuresti a primit-o de la Buzaianu, le spun sa caute bine acasa, sa vada daca nu gasesc vreo umbrela, bricheta, desfacator de dopuri si altele. Chiar procurorii arata ca pe aceste lucruri s-au cheltuit banii respectivi! Si pe spectacole, panouri publicitare, presa si televiziuni!”, a transmis Elena Udrea.