Elena Udrea este în culmea fericirii. S-a redeschis pe 1 iunie

Elena Udrea

SURSA FOTO: Facebook, Elena Udrea

Elena Udrea îşi petrece în continuare timpul după gratii, în urma condamnării primite în dosarul Gala Bute. Cu toate acestea, o cunoscută staţiune unde deţine jumătate din afacere tocmai s-a redeschis şi îşi aşteaptă turiştii. Iată care sunt atracţiile de acolo.

Elena Udrea nu poate ieşi din închisoare, dar asta nu înseamnă că nu face bani

Elena Udrea se află după gratii, la Penitenciarul Târgșor din judeţul Prahova, însă una dintre afacerile sale merge în continuare bine.

Vorbim aici despre staţiunea balneoclimaterică Boghiș Băi din judeţul Sălaj. Elena Udrea a investit sute de mii de euro în această locaţie şi are şi acum 50% din afacere.

Staţiunea a fost deschisă pentru prima oară acum peste 10 ani. Udrea era, la acel moment, ministru al Turismului.

De la începutul acestei luni, pe 1 iunie, staţiunea Boghiș Băi s-a redeschis. Turiştii sunt aşteptaţi pentru întreg sezonul estival, staţiunea urmând să rămână deschisă pe întreaga perioadă.

După cum spuneam, Elena Udrea deţine în continuare jumătate din afacere. Ea este parteneră cu soţia unui fost general SRI şi cu fiica acesteia.

Complexul Boghiș Băi se găsește în județul Sălaj, la două ore distanță de Cluj. Aici, vizitatorii se pot relaxa în patru piscine exterioare cu apă termală, îmbogățită cu parafină. Aceasta este recunoscută pentru proprietățile sale terapeutice în tratarea afecțiunilor reumatice, posttraumatice sau cronice ale sistemului periferic.

Elena Udrea face bani şi din spatele gratiilor / SURSA FOTO: Inquam Photos, George Calin

Cât costă cazarea în complexul Boghiș Băi?

În acest an, tarifele de acces în zona de ștrand sunt următoarele:

  • 35 de lei pentru adulți în timpul săptămânii,
  • 25 de lei pentru copii în timpul săptămânii,
  • 45 de lei pentru adulți în weekend,
  • 30 de lei pentru copii în weekend.

Pentru cei care doresc să rămână mai mult timp, Stațiunea Elenei Udrea oferă și opțiuni de cazare. Prețurile încep de la 330 de lei pe noapte sau 2.720 de lei pentru un sejur de 6 nopți în regim all-inclusive la căsuțele destinate a două persoane.

Cele mai scumpe opţiuni de cazare sunt de 470 de lei pe noapte sau 3.560 de lei pentru 6 nopți de cazare în regim all-inclusive la apartamentele de lux destinate a trei sau patru persoane.

Stațiunea Boghiș Băi, la care Elena Udrea este acţionar, s-a deschis în fiecare an, deși se află în procedură de faliment începând din aprilie 2022, scrie Fanatik.

Firma Băi Boghiș SRL este deținută acum de Elena Udrea (50%), Nadine Magda Stanca (40%) și Elena (Lia) Veronica Stanca (10%). În 2023, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 142.500 de lei, înregistrând o pierdere de 475.864 de lei, iar datoriile totale au atins suma de 13.769.412 lei.

Din cauza problemelor din justiţie ale Elenei Udrea, o parte din activele societății au fost puse sub sechestru. Cu toate acestea, cu doar câteva zile înainte de începerea oficială a noului sezon, reprezentanții stațiunii au anunțat că își măresc personalul și că angajează bucătar, ospătar și recepționer.

Ce relaţie a avut Udrea cu Lia Stanca şi când s-a stricat totul între cele două?

Lia Stanca, partenera Elenei Udrea, era soția unui om politic controversat și șef în cadrul SRI, Viorel Stanca. El mai este cunoscut sub numele de „generalul lui Băsescu”, graţie apropierii de fostul președinte al României. În 2011, Lia Stanca figura în topul milionarilor români, cu o avere estimată la 7-8 milioane de euro, fiind unicul acționar al grupului de firme Vidalis.

Ea a fost implicată într-un dosar de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 4,1 milioane de lei, și chiar a fost condamnată la cinci ani de închisoare. La apel, însă, a scăpat de pedeapsă după ce judecătorii au constatat că faptele s-au prescris.

Atunci când Elena Udrea a început să întâmpine probleme penale, relaţia dintre aceasta şi Lia Stanca s-a deteriorat brusc. Mai mult, în 2021, Udrea a intentat un proces pentru a-și recupera un împrumut de 350.000 de euro, pe care susținea că l-a acordat partenerei sale. Acțiunea a fost respinsă, instanța considerând că a fost depusă prea târziu.

În cadrul procesului, Lia Stanca a afirmat că, de fapt, ea era cea care trimitea regulat bani Elenei Udrea în perioada când aceasta se afla în exil în Costa Rica și toate conturile îi fuseseră blocate. Afacerista a dezvăluit că a făcut acest gest în semn de prietenie față de fostul ministru al turismului.