Elena Udrea trece în continuare prin momente dificile în penitenciarul în care se află, fiind departe de fetița ei care se află în grija lui Adrian Alexandrov. Acesta a publicat pe internet o imagine cu fiica Elenei Udrea.
Elena Udrea, fără cuvinte
Adrian Alexandrov a publicat pe rețelele de socializare o nouă fotografie cu fiica sa și a Elenei Udrea. În imaginea publicată pe Instagram, Eva Maria pare că are o privire melancolică, lucru ce i-a făcut pe mulți să creadă că aceasta îi duce foarte mult dorul mamei sale.
Eva Maria a împlinit recent cinci ani, o vârstă la care bucuriile copilăriei ar trebui să fie la cote înalte.
Cu toate acestea, viața ei este umbrită de absența mamei sale, Elena Udrea, care se află în închisoare în urma condamnării la șase ani de detenție în dosarul Gala Bute.
Elena Udrea și Adrian Alexandrov și-au început relația în 2016
Relația dintre Elena Udrea și Adrian Alexandrov a început în anul 2016, într-un mod inedit și neașteptat. Cei doi s-au întâlnit pentru prima oară la o sală de fitness din București.
Deși nu au interacționat la început, Adrian Alexandrov a avut curajul să o invite pe fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, la o cafea. Acest moment a marcat începutul unei povești de dragoste intense și complexe.
Cu toate provocările prin care au trecut, cei doi au rămas uniți, oferindu-și reciproc încredere și sprijin în fața adversităților vieții.
Udrea și-a văzut ultima dată fiica în Septembrie
Absența Elenei Udrea din viața fiicei sale este o povară grea pentru micuța Eva Maria. Ultima întâlnire a mamei cu fiica sa a avut loc la începutul lunii septembrie. Asta se întâmpla la Mănăstirea Ghighiu, unde au petrecut doar câteva ore împreună.
Chiar și în aceste momente dificile, Adrian Alexandrov încearcă să:
- fie un tată dedicat
- să ofere cât mai mult sprijin și dragoste fiicei sale.
Cu toate acestea, dragostea de mamă este unică și de neînlocuit.
Din nefericire, participarea Elenei Udrea la creșterea fiicei sale este limitată de faptul că se află în închisoare. În urmă cu ceva timp, fostul ministru al Turismului a postat un mesaj emoționant pe rețelele sociale, urându-i fiicei sale la mulți ani.
Ea spunea „la mulți ani, iubirea mea! La mulți ani, fetita mea minunată! Îți doresc să fii sănătoasă, puternică și să rămâi plină de iubire în ciuda acestei grele încercări prin care trebuie să treci și pe care mă rog să o depășești cu bine.
Fii fericită, pentru că tu ești cea mai frumoasă fetiță din Univers, iar eu îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru că te-a adus în viața mea, pe care o faci să strălucească de 5 ani.
Nu există destule cuvinte și nici destul timp să îmi cer iertare pentru că nu îți sunt alături, dar fiecare gând al meu este la tine. Oricât de departe aș fi, să știi mereu că te iubesc cel mai mult pe lumea asta”.