Elena Udrea, una dintre cele mai controversate figuri din politică, s-a lăsat vulnerabilă când și-a întâlnit fiica la două săptămâni după arestare, lăsându-se copleșită de emoții și neputând să-și stăpânească lacrimile.
Elena Udrea, o persoană care a cunoscut atât mărirea, cât și decăderea
Elena Udrea este considerată una dintre cele mai controversate figuri din politică, trecând prin momente dificile în 2018, când a fost arestată. De la puterea pe care o deținea la lacrimi, Elena Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. În prezent, ea își ispășește pedeapsa într-un penitenciar.
Elena Udrea, fostă politiciană română, a ocupat funcții precum consilier prezidențial, șef al Cancelariei Prezidențiale, deputat, ministru al turismului și ministru al dezvoltării regionale și turismului. Este cunoscută ca fiind una dintre cele mai controversate figuri din politica românească, trecând prin momente dificile în 2018, când a fost arestată în Costa Rica, la doar două săptămâni după nașterea fiicei sale.
Aceasta a fost condamnată definitiv în România la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, acuzată de luare de mită și abuz în serviciu. Udrea fugise din țară în căutarea unui refugiu care să o protejeze de extrădare. Arestarea ei a avut loc pe stradă, într-o dimineață în care se afla la o cafenea alături de partenerul său, Adrian Alexandrov, care își amintește cu groază acele momente, descriindu-le ca fiind un șoc.
Momentele grele prin care a trecut Elena Udrea, dezvăluite de Adrian Alexandrov
Imediat după reținerea din 2018 în Costa Rica, Elena Udrea nu a avut dreptul să-și contacteze avocatul. Adrian a dezvăluit recent că ea nu a avut ocazia să înțeleagă pe deplin ce se întâmplă, iar situația s-a agravat rapid. La acea vreme, fiica lor avea doar două săptămâni, iar impactul emoțional asupra familiei a fost profund.
„Nu s-a așteptat nimeni, mai ales că Elena născuse. La două săptămâni după, era jos o cafenea, mergeam acolo dimineața ca să o mai plimbăm pe cea mică. Am fost, am băut o cafea cu toții, am ieșit, am văzut că se apropie de noi doi bărbați și o femeie dacă bine îmi aduc aminte și când au pus mâna la curea și au arătat legitimațiile, știi parcă de multe ori creierul tău se închide și nu vrea să înțeleagă ce se întâmplă în momentele alea. Realizam, dar nu știam cât de grav avea să fie. Ne-au legitimat, știau exact ce se întâmplă, unde eram, absolut tot. Au legitimat-o pe Elena, i-au spus că trebuie să meargă cu ei, ea a cerut să își sune avocatul pentru că avea ceva de rezident acolo. Au zis că nici măcar. Mi-au spus să vorbesc eu cu avocatul. Mi-a rămas în minte privirea ei când au băgat-o în mașină, când au luat-o, când știa că nu mai are e să facă. Mi-a zis doar: Ai grijă de Eva și a intrat în mașină. (…) Nu cred că i-au pus cătușele pe stradă. Erau cei de la Interpol”, a mărturisit Adrian, în cadrul podcastului moderat de Bursucu.
Lacrimi la întâlnirea cu fiica sa
De asemenea, Adrian a dezvăluit că Elena și-a întâlnit fiica la două săptămâni după arestare, iar acest moment a fost plin de emoție. Deși reușea să se controleze, politiciana nu a putut să-și ascundă lacrimile în acel moment.
„A fost singura dată când eu am văzut-o pe ea să plângă, în momentul în care și-a revăzut copilul la două săptămâni după ce au luat-o în Costa Rica de pe stradă. Tragic moment. Dramatic. Pe urmă, parcă tot așa aveam, una sau două vizite, dar medicul de acolo nu era chiar plăcut sau curat și o duceam, dar mai rar. Nu voiam să o ducem pe cea mică să stea în mediul ăla prea mult”, a mai spus Adrian Alexandrov la podcast.