Numirea lui Sebastian Lăzăroiu în funcţia de ministru al Muncii este un câştig pentru Guvern, a declarat vineri, la un post privat de televiziune, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.
"Este un câştig pentru Guvern să aibă în echipa premierului un specialist. Domnul Lăzăroiu este sociolog, nu are apartenenţă politică, vine din rândul societăţii civile civile, iar prin toate opiniile şi analizele pe care le-a făcut până acum a demonstrat că este un susţinător al măsurile de dreapta luate până acum la Ministerul Muncii de Guvernul Boc: reforma asistenţei sociale, reforma sistemului de pensii… Cred că va fi un bun continuator al politicii pe care Guvernul a dus-o la Ministerul Muncii", a afirmat Elena Udrea.
În opinia sa, Sebastian Lăzăroiu este pregătit pentru un dialog social, deoarece "este o persoană foarte echilibrată şi, în plus, are argumente fiind sociolog şi având atâtea cercetări şi studii în experienţa dânsului".
"Sunt convinsă că are şi argumentele cu care să participe la astfel de negocieri şi să fie convingător", a conchis Elena Udrea.
Aceasta a precizat că au fost mai multe nume pe lista pentru funcţia de ministru al Muncii, şi din PDL şi din afara partidului, dar "s-a decis să fie Lăzăroiu pentru că este o bună propunere, o bună variantă şi arată deschiderea partidului de a aduce specialişti în Guvern, nu neapărat membri de partid".
Premierul Emil Boc l-a propus vineri pe fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu în funcţia de ministru al Muncii, decretul de numire fiind semnat, o jumătate de oră mai târziu, de către preşedintele Traian Băsescu.
SURSA: Agerpres