Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea a declarat că vin "tot felul de pile" să angajezi persoane, chiar dacă nu au muncit niciodată şi nu ştiu "cu ce se mănâncă treaba în minister", pentru că aşa se fac angajările la stat, care e un sac fără fund. Întrebată ce le spune cetăţenilor care în acest moment sunt angajaţi la stat şi care îşi vor pierde locurile de muncă, Elena Udrea a răspuns: "Vă dau un exemplu cum se fac angajările la s
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea a declarat că vin „tot felul de pile” să angajezi persoane, chiar dacă nu au muncit niciodată şi nu ştiu „cu ce se mănâncă treaba în minister”, pentru că aşa se fac angajările la stat, care e un sac fără fund.
Întrebată ce le spune cetăţenilor care în acest moment sunt angajaţi la stat şi care îşi vor pierde locurile de muncă, Elena Udrea a răspuns: „Vă dau un exemplu cum se fac angajările la stat. Sunt ministru. Credeţi-mă că vin tot felul de pile să angajezi persoane. Nu contează că în viaţa lor au muncit sau nu au muncit ceva. Nu contează dacă ştiu sau nu cum se mănâncă treaba în ministerul ăsta. Vin la angajare. În mare, cam aşa se fac angajările la stat. Statul e un sac fără fund de unde oricine poate să vină să ia că nu se vede”.
„În acest moment nu sunt pregătită să iau funcţia de preşedinte”
Elena Udrea, a explicat, la Interviurile „Gândul”, că, în 2014, candidatul la Preşedinţie va fi democrat-liberalul cel mai bine clasat în sondaje, apreciind că, în acest moment, Liviu Negoiţă, primarul Sectorului 3, este o variantă de luat în calcul.
Întrebată dacă exclude candidatura sa în 2014 la Preşedinţia României, Udrea a răspuns că acestea vor avea loc aproape peste cinci ani şi că „este foarte greu să spui că o situaţie va fi posibilă sau nu”.
„Eu cred că va candida cel care stă cel mai bine în sondaje la momentul acela”, a spus ea.
Elena Udrea a fost solicitată să precizeze dacă, neexcluzând o candidatură a sa, se simte pregătită pentru o asemenea funcţie. „Nu, categoric, nu. În acest moment nu sunt pregătită să iau funcţia de preşedinte al statului”, a menţionat ministrul.
Ea a mai fost întrebată ce ar fi răspuns în situaţia în care era întrebată acum doi ani dacă este pregătită pentru funcţia de ministru şi a menţionat că ar fi spus: „Categoric nu”. „Şi acum vă spun categoric da, în acest moment cred că în calitate de ministru fac o parte din lucrurile care trebuie făcute”, a adăugat Udrea.
„Nu vreau să vă dau un răspuns tranşant. Suntem mult prea devreme pentru a face astfel de judecăţi”, a continuat ea, la întrebarea dacă în patru ani nu exclude varianta candidaturii la Preşedinţie.
Ce poţi să mai vrei de la Traian Băsescu?”
Întrebată dacă îl vede pe Traian Băsescu retrăgându-se total din politică după ce îşi termină acest mandat, Elena Udrea a răspuns: „Probabil că da. Totuşi, atunci când ai avut cea mai înaltă funcţie în stat şi ai avut performanţa de a câştiga alegeri de două ori consecutiv, aşa cum nu s-a mai întâmplat şi în condiţiile de război total pe care l-a avut Traian Băsescu, ce poţi să mai vrei de la Traian Băsescu? Plus că va fi un fost preşedinte tânăr, nu ştiu cât o să aibă atunci, şaizeci şi ceva de ani, nu ştiu exact câţi ani are astăzi şi probabil că va putea face foarte multe lucruri despre care spunea că le va face când nu va mai fi preşedinte, deci văd posibilitatea că Traian Băsescu va face aşa cum a spus că va face şi nu se va mai implica activ în politică. Acum, pasiunea pentru politică nu i-o va putea lua nimeni”.
În legătură cu faptul că Traian Băsescu ar putea reveni la marinărie, Udrea a spus: „Da sau nu, dar cred că ce a spus la un moment dat, că nu se va întoarce în partid şi în politică având o funcţie politică, cred că asta se va întâmpla”.
SURSA: Mediafax