Elena Udrea, ministrul turismului, vrea să iniţieze o lege prin care statul să poată lua înapoi infrastructura balneară de la cei care nu au investit în aceasta. Propunerea ministrului a fost făcută oficialilor din domeniu, prezenţi la Bursa Turismului Balnear, ce are loc la Călimăneşti-Căciulata. Elena Udrea susţine că, dacă statul ar putea reintra în posesia hotelurilor balneare, în care nu s-a investit nimic, ar putea fi revândute la „un preţ corect” celor ca
Elena Udrea, ministrul turismului, vrea să iniţieze o lege prin care statul să poată lua înapoi infrastructura balneară de la cei care nu au investit în aceasta. Propunerea ministrului a fost făcută oficialilor din domeniu, prezenţi la Bursa Turismului Balnear, ce are loc la Călimăneşti-Căciulata.
Elena Udrea susţine că, dacă statul ar putea reintra în posesia hotelurilor balneare, în care nu s-a investit nimic, ar putea fi revândute la „un preţ corect” celor care vor să bage bani în ele. „Să le dăm celor care vor să facă turism, nu afaceri imobiliare”, a mai spus Udrea.
Ministrul a adăugat că, în ultimii 15 ani, singurele ocazii în care statul şi-a manifestat interesul faţă de turismul balnear au fost momentele privatizării hotelurilor.
SURSA: Mediafax