Două categorii de elevi din România pot beneficia de burse și pe parcursul vacanței de vară. Legislația prevede atât sumele pe care aceștia ar trebui să le primească, dar și ce criterii trebuie să îndeplinească.
Burse pentru elevi în timpul verii
În acest an, elevii care beneficiază de burse sociale sau burse de excelență olimpică vor primi chiar și în timpul verii. Totuși, elevii care beneficiază în mod normal de burse de merit și burse tehnologice nu vor fi acordate în timpul vacanței de vară.
Criteriile stabilite pentru acordarea burselor sociale pentru anul școlar curent arată că elevii care vor primi banii sunt doar cei care nu au mai mult de 20 de absențe nemotivate. De asemenea, ei nu trebuie să fie corigenți la mai mult de o materie.
Legislația în vigoare stabilește că elevii au primit următoarele burse pentru anul școlar care se va termina în toamnă:
- Bursă de excelenţă olimpică I: între 750 și 3000 lei
- Bursă de excelenţă olimpică II: 700 lei
- Bursă de merit : 450 lei
- Bursă socială: 300 lei
- Bursă pentru mame minore: 700 lei
- Bursă tehnologică: 300 lei
Totuși, elevii au primit o sumă mai mică decât cea prevăzută de lege deoarece au existat mai multe zile de vacanță.
Ce este bursa de excelență olimpică?
Pentru a stimula excelența academică și sportivă, Ministerul Educației a stabilit că elevii care obțin distincții notabile la olimpiadele școlare internaționale și la campionatele sportive recunoscute, inclusiv Jocurile Olimpice, sunt eligibili pentru bursa de excelență olimpică I și II.
Bursa de excelență olimpică I
Aceasta se acordă elevilor care câștigă premii I, II, III sau mențiuni la evenimente de prestigiu menționate.
Beneficiarii vor primi această bursă lunar, pe toată durata următoare obținerii distincției.
În cazul elevilor aflați în ultimul an de liceu, vor primi un premiu egal cu valoarea unei burse anuale.
Bursa de excelență olimpică II
Este destinată elevilor cu premii I, II sau III la etapele naționale ale olimpiadelor școlare.
Similar burselor de tipul I, aceasta se va plăti lunar pentru întregul an școlar după câștigarea distincției, iar elevii din ultimul an de liceu vor beneficia de un premiu echivalent cu valoarea unei burse anuale.
Cine primește bursa socială?
În ceea ce privește bursele sociale, acestea sunt menite să sprijine elevii cu venituri modeste sau situații deosebite.
Conform metodologiei, aceste burse sunt acordate și în timpul vacanțelor școlare, cu excepția următoarelor cazuri:
- Elevii care nu promovează anul școlar
- Elevii corigenți la mai mult de o disciplină și cu mai mult de 20 de absențe nemotivate pe an școlar
- Absolvenții gimnaziului care nu sunt admiși într-un liceu sau învățământ profesional de stat
- Elevii care repetă anul școlar din motive altele decât cele medicale