O echipă de elevi de la Colegiul Național „Tudor Vianu” a obținut marele premiu al concursului NASA
O echipă de 12 elevi de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” a obținut Marele Premiu la Concursul Internațional „National Space Society” – NASA Space Settlement Contest. Această realizare marchează o premieră pentru România în ultimii 6 ani și consolidează prestigiul școlii în domeniul științei și tehnologiei spațiale.
Concursul, organizat anual de NASA, ISDC și NSS, reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente în domeniul dezvoltării aerospațiale. Zeci de mii de elevi din întreaga lume își prezintă proiectele de habitat spațial, iar câștigătorii au oportunitatea unică de a-și reprezenta țara și școala în fața unei audiențe formate din cei mai importanți cercetători, astronauți, antreprenori și experți din domeniu.
De remarcat este faptul că instituția de învățământ „Tudor Vianu” devine a doua din lume care câștigă de două ori această competiție prestigioasă. Prima dată, acest succes a fost înregistrat în anul 2015.
Elevii care au alcătuit echipa câștigătoare s-au implicat și în campania națională „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Acest lucru subliniază nu doar excelența academică a elevilor, ci și angajamentul lor pentru progresul țării.
La concurs au participat peste 29.000 de elevi din 28 de țări
Proiectul „Project Nova 2” a fost desemnat cel mai bun din cele 5.200 de aplicații înscrise, realizate de 29.000 de elevi din 28 de țări din lume. Stația Nova va fi o colonie spațială toroidală permanentă situată pe orbita lui Marte, susținând peste 2.000 de turiști, oameni de știință și coloniști permanenți. Echipa noastră s-a gândit mult pentru a decide fiecare aspect al așezării spațiale.
Cei 12 elevi câștigători sunt: Maria Neagoie, Medeea Marinescu, Luxin Matasaru, Mihai Priboi, Vlad Carasel, Tudor Nicorescu, Andrei Ciobanu, Hristoforos Koutsioukis, Eliza Radu, Vlad Dimulescu, Alex Paun și Luca Teodorescu, iar profesorul coordonator este Ioana Stoica. Motto-ul după care este construită lucrarea acestora este „per aspera ad astra” – „prin dificultăți către stele”, exprimându-și angajamentul continuu și determinarea pentru a face descoperiri noi în explorarea spațială. Următorul pas în această călătorie este prezentarea proiectului la International Space Development Conference în Los Angeles, la finalul lunii mai, una dintre cele mai importante conferințe aerospațiale din lume – o oportunitate extraordinară pentru echipă, liceu și țară.
În 2015, dar și anul acesta, elevii câștigători ai Premiului Mare au fost coordonați de profesoara Ioana Stoica, care susține că cei de la NASA apreciază inteligența și creativitatea elevilor din Vianu pentru că nu oricine poate realiza astfel de proiecte şi pentru că întotdeauna elevii sunt foarte serioşi.