Elevii din București nu vor face ore vineri, 27 octombrie 2023
Elevii din București nu vor face ore, vineri, 27 octombrie 2023, de Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ceea ce înseamnă că vor începe vacanța de toamnă cu o zi mai devreme decât restul elevilor din România.
Vă amintim că vacanța de toamnă începe sâmbătă, 28 octombrie 2023, și se încheie duminică, 5 noiembrie 2023. Pe data de 6 noiembrie 2023, elevii vor începe modului doi.
„Prin contractul colectiv de muncă la nivelul grupului de unități al ISMB, ziua de 27 octombrie (Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou) este stabilită ca zi nelucrătoare în sistemul de învățământ de stat din municipiul București. Ca atare, în săptămâna 23-27 octombrie 2023, nu pot fi programate a se desfășura „Săptămâna Școala Altfel” sau „Săptămâna Verde”.
Metodologiile privind organizarea acestor două Programe stabilesc că ele trebuie să aibă „o durată de 5 zile consecutive lucrătoare”, a explicat președintele Reprezentanței Sectorului 2 București a Federației Naționale a Părinților pe rețelele sociale.
Când începe vacanța de Crăciun?
Deși mai sunt două luni până la Crăciun, majoritatea oamenilor se întreabă deja în ce zi pică Nașterea Domnului. În acest an, data de 25 decembrie pică într-o zi de luni, ceea ce înseamnă că angajații români vor avea liber luni, 25 decembrie, și marți, 26 decembrie. Ambele sunt considerate zile libere legale.
Elevii, pe de altă parte, se vor bucura de 16 zile libere. Vacanța de iarnă va începe sâmbătă, 23 decembrie 2023, și se va încheia duminică, 7 ianuarie 2024.
Structura anului școlar 2023-2024 este următoarea
Amintim că structura anului școlar 2023-2024 este următoarea:
Modulul 1 – de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023:
- Vacanță de toamnă: 28 octombrie 2023 – 5 noiembrie 2023.
Modulul 2 – de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023:
- Vacanță de iarnă: 23 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024.
Modulul 3 – de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ:
- Vacanță de schi: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.
Modulul 4 – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024:
- Vacanță de primăvară: 27 aprilie 2024 – 7 mai 2024.
Modulul 5 – de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024:
- Vacanța de vară: 22 iunie 2024 – 8 septembrie 2024.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024. Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024. Pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică, cu excepția claselor terminale, dar și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024.