Sorin Cîmpeanu a transmis recent patru propuneri ce vizează redeschiderea școlilor. Printre acestea se află și interzicerea accesului la școală timp de 14 zile pentru elevii care sunt contacți direcți ai unor cazuri confirmat cu COVID-19 și care refuză testarea.
„Probabil ca săptămâna viitoare vom strânge toate propunerile de completare”, a declarat ministrul Educației pentru hotnews.ro
Sorin Cîmpeanu a spus clar despre ce elevi este vorba
Conform informațiilor transmise de către Cîmpeanu , Ministerul Educației propune ca următoarele măsuri să fie adăugate în ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății.
„Cei care au fost declarați contacți direcți ai unor cazuri confirmate și care nu au simptome, în situația în care refuză testarea, nu vor fi primiți în unitatea/instituția de învățământ minim 14 zile.
Masca de protecţie nu este obligatorie în cazul: preşcolarilor, orelor de educație fizică, la orele de specialitate din învățământul vocațional, învățământul simultan gimnazial, în învățământul special, școli de șoferi, școli particulare;
Scenariul de funcţionare al unităţii/instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza săptămânal, cu referință la fiecare zi de vineri, în funcţie de evoluţia epidemiologică, prin raportare la prevederile art. 3, cu excepția depășirii pragului de 6 la mie unde intrarea în carantină se aplică imediat.
Elevii din învățământul special pot face ore cu prezența fizică indiferent de scenariul în care se găsește unitatea de învățământ preuniversitar, cu excepția carantinei când desfășurarea procesului de învățământ se va face online”, conform sursei menționate.
Revoluţie în școlile din România
Mai mulţi deputaţi PSD au propus introducerea educaţiei financiare în învăţământul preuniversitar. Proiectul de modificare a Legii educaţiei naţionale prevede că, pe lângă alte competenţe, curriculumul naţional pentru învăţământul primar şi gimnazial să cuprindă şi competenţe financiare.
Printre atribuţiile centrelor comunitare de învăţare permanentă la nivel local va fi şi aceea de a oferi servicii educaţionale pentru copii, tineri şi adulţi prin programe de educaţie antreprenorială şi financiară, conform textului.
Sursa foto: INQUAM Photos, Sabin Cirstoveanu