Cercetarea s-a realizat pe un eșantion format din aproximativ 4.000 de elevi de liceu din vestul țării, cu scopul de a afla care sunt profesiile pe care elevii români români și le doresc, dar și cele pentru cele pentru care aceștia sunt potriviți din punct de vedere al personalității lor.
În contextul în careactuala generație de elevi tinde să se ghideze mai mult după informațiile primite de la familie sau de la cunoscuți atunci când trebuie să-și aleagă viitoarea carieră, consilierea adecvată devine un punct cheie pentru viitorul profesional al oricărui elev.În cadrul caravanei educaționale Samsung Trends of Tomorrow, aproximativ 4.000 de elevi au acum cunoștințele necesare pentru a-și alege cariera într-un mod SMART.
„În ediția din acest an a Caravanei Samsung Trends of Tomorrow am vrut să le oferim elevilor șansa de a-și alege cariera într-un mod SMART, ținând cont atât de interesele și personalitatea lor, cât și de cerințele de pe piața muncii. Unul dintre cele mai interesante mesaje transmisede cei peste 4.000 de elevi cu care am stat de vorbă este că, în acest moment, sunt interesați și potriviți pentru domenii care implică spirit antreprenorial și aptitudini digitale”, a declarat Mihaela Stănoiu, Marketing Manager în cadrul Samsung Electronics România.
Alegerea carierei reflectă un puternic spirit antreprenorial
Conform rezultatelor cercetării realizate de Samsung Electronics România, aproximativ 90% dintre cei 4.000 de elevi aleg profesii liberale, care implică un anumit grad de independență și care presupun un puternic spirit antreprenorial.Topul meseriiloralese de elevi arată următoarele trei preferințe de carieră: avocat (15,4%), programator (12,9%), actor (11,4%).
Spiritul antreprenorial este întâlnit frecvent în cazul fetelor (34%), însă și în cazul băieților această trăsătură este evidentă, ocupând locul al doilea în analiza personalității lor (16%). Aceștia s-au dovedit a fi, în primul rând, convenționali (39%) ceea ce înseamnă că tind să aleagă spontan activități care presupun respectarea ordinii și a rutinelor, adoptarea unor standarde clare, fiindu-le mai ușor să realizeze activități administrative sau care presupun muncă de birou. Însă, indiferent de gen, atât alegerile spontane pe care elevii le fac, cât și trăsăturile lor de personalitate scot în evidență tendința de a prelua conducerea, plăcerea de a negocia și puterea lor de persuasiune.
Profesiile noii generații de elevi: băieții aleg să fie programatori și fetele avocat
O caracteristă interesantă a elevilor din vestul țării, relevată de cercetarea realizată de Samsung, este tendința acestora de a alege intuitiv profesii pentru care sunt potriviți din punct de vedere al personalității lor. Totodată, ei sunt înclinați să aleagă profesii cunoscute, popularizate în ultimii ani, care le pot aduce câștiguri financiare. Astfel, un top 3 al meseriilor pe care le aleg cel mai des arată că aceștia vor ca în viitor să fie avocați, programatori sau ingineri de sisteme informatice. Pe de altă parte, meseriile pentru care ei ar fi potriviți conform tipurilor lor de personalitate nu se limitează numai la cele manifestate în alegerilor lor. Câteva exemple de profesii pentru care sunt potriviți elevii din vestul țării sunt: reprezentant vânzări, organizator de evenimente, specialist relații publice, consultant economic și mediator.
Spre deosebire de fete, băieții sunt interesați cel mai mult de domeniul IT: 38% dintre ei au spus că vor să devină programatori sau ingineri de sisteme informatice. Din trăsăturile lor de personalitate reiese că sunt potriviți pentru profesiile din domeniul IT, dar pot dezvolta cu ușurință și caracteristicile necesare pentru alte profesii cum ar fi: expert contabil, agent imobiliar, funcționar bancar, laborant, inginer sau controlor de trafic aerian.
În cazul fetelor, cele mai multe dintre ele au ales în primul rând o carieră de avocat (20%). În plan secundar, ele sunt interesate și de profesii sociale, în alegerile lor fiind și profesii ca medic, psiholog sau profesor. Din analiza trăsăturilor lor de personalitate resiese că acestea sunt potrivite atât pentru profesiile pe care le aleg spontan, cât și pentru unele noi ca de exemplu specialist relații publice, educator, psiholog, medic, traducător sau asistent social.
Influența liceului în alegerea carierei
Rezultatele cercetării realizate de Samsung în 15 licee de prestigiu din vestul țării arată că elevii sunt predispuși să aleagă profesii tipice pentru profilul liceului urmat, dar și alte profesii care nu au o nicio legătură cu acesta. De exemplu, elevii care studiază în licee pedagogice, aleg în afară de profesiile din zona educațională și altele complet diferite de zona lor de studiu (avocat, farmacist, programator), iar elevii din licee tehnologice aleg spontan profesii creative, cum ar fi aceea de actor. Cu toate acestea, elevii sunt mai potriviți pentru profesii care implică cunoștințele deja dobândite.
Samsung Electronics România, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale continuă și în octombrie caravana „Trends of Tomorrow” care va ajunge în 5 noi orașe din nordul-estul țării. În cadrul ediției din acest an a proiectului aproximativ 8000 de elevi, din 10 orașe, au ocazia să afle care este cariera potrivită pentru ei, primesc recomandări de aptitudini digitale necesare pentru domeniile de activitate pe care le aleg, precum și consiliere în planificarea educațională și profesională.
„Pentru elevi este extrem de util ca în timpul liceului să beneficieze de orientare vocațională. Aceasta îi poate ajuta să își aleagă o profesie sau o meserie care să îi mulțumească, nu doar din punct de vedere financiar și, în acelasi timp, nu doar din punct de vedere profesional. Este important ca în mentalitatea românilor orientarea vocațională să devina un «must be», așa cum este de exemplu în țările nordice, unde tinerii beneficiază de acest gen de serviciu în proporție de aproximativ 80%. Pentru asta este nevoie ca ei să înțeleagă cum îi ajută orientarea vocațională și de ce ar trebui să se dedice cu responsabilitate acestui proces. Studiul de față este unul extensiv, care nu a mai avut loc până acum la noi în țară. Ne bucurăm că am putut lua parte la acest proces și sperăm ca informațiile obținute să stea la baza unei creșteri a interesului pentru subiect și de ce nu, la baza unor inițiative extinse de împământenire a procesului de orientare vocațională printre tinerii români”, a declarat Dan Petre, coordonator platformă www.pemeserie.ro .
„În contextul actual, piața muncii valorizează din ce în ce mai mult competențele digitale și capacitatea candidaților de a folosi tehnologia, în majoritatea domeniilor de activitate. De altfel, în 88% dintre anunțurile publicate pe www.eJobs.ro, cunoștințele digitale se regăsesc ca și condiție obligatorie pentru angajare, indiferent de gradul de calificare și de nivelul de experiență”, a declarat Ana-Maria Cetățean, Brand Manager eJobs.ro.
Cercetarea a fost realizată în perioada aprilie-iunie 2014, pe un eșantion alcătuit din aproximativ 4.000 de elevi de liceu, între 14 și 19 ani, din 15 licee de prestigiu din orașele Timișoara, Arad, Oradea, Baia Mare și Bistrița. Aceasta are la baza răspunsurile acordate de elevi pentru Testul Self Directed Search sau Holland, un instrument de inventariere a intereselor vocaționale, utilizat în autoevaluare, printre cele mai relevante la nivel internațional în domeniul orientării vocaționale.