Elevii de liceu vor studia o nouă materie! Cum se va numi aceasta

elevi

SURSA FOTO: Dreamstime

Începând cu anul școlar 2023-2024, elevii de liceu vor studia o nouă materie, numită "Istoria Evreilor. Holocaustul". Iată cum va fi structurat anul școlar care este pe cale să înceapă.

Elevii de liceu vor studia o nouă materie

Începând cu anul școlar 2023-2024, elevii de de clasa a XI-a şi a XII-a vor studia o nouă materie, numită „Istoria Evreilor. Holocaustul”, în urma introducerii unei derogări la Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023.

Potrivit site-ului edupedu.ro, modificarea noii legi survine, de asemenea, în contextul în care la concursul național de Titularizare 2023 au fost scose posturi pentru această disciplină.

Programa a fost elaborată pentru 1 oră/săptămână, pe durata unui an școlar, fiind aplicată la clasa XI-a, cursuri de zi, învățământ liceal și profesional și învățământ liceal seral, filieră tehnologică şi clasa a XII-a, învățământ profesional special, învățământ special ciclul superior al liceului, filiera tehnologică și învățământ liceal seral, filieră teoretică, mai precizează sursa citată.

„Art. II. — Prin derogare de la prevederile art. 248 alin. (29) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, disciplina școlară „Istoria evreilor. Holocaustul” se include în planurile-cadru ale învățământului liceal ca parte a trunchiului comun începând cu anul școlar 2023—2024″, se arată în ordonanța publicată în Monitorul Oficial.

Sursă: Dreamstime

Intervalele de vacanță în anul școlar 2023-2024

Intervalele de vacanță în anul școlar 2023-2024 vor fi următoarele:

  • de sâmbăta, 28 octombrie 2023, pana duminica, 5 noiembrie 2023;
  • de sâmbăta, 23 decembrie 2023, pana duminica, 7 ianuarie 2024;
  • de o săptămâna, la decizia inspectoratelor scolare judetene/al municipiului Bucuresti, in perioada 12 februarie— 3 martie 2024;
  • de sâmbăta, 27 aprilie 2024, pana marți, 7 mai 2024;
  • de sâmbăta, 22 iunie 2024, pana duminica, 8 septembrie 2024.

Structura anului școlar 2023-2024

Anul școlar 2023-2024 va fi structurat după cum urmează:

Modulul 1 – de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023;

  • Vacanță de toamnă: 28 octombrie 2023 – 5 noiembrie 2023

Modulul 2 – de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023;

  • Vacanță de iarnă: 23 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024

Modulul 3 – de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

  • Vacanță de schi: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024

Modulul 4 – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024;

  • Vacanță de primăvară: 27 aprilie 2024 – 7 mai 2024

Modulul 5 – de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024;

  • Vacanța de vară: 22 iunie 2024 – 8 septembrie 2024.