Aproape 19 milioane de elevi de şcoală primară din Uniunea Europeană studiau cel puţin o limbă străină în 2015, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În România, engleza este cea mai întâlnită limbă străină studiată de 82,7% dintre elevii din învăţământul primar, urmată de franceză cu 15,2%.
Engleza este de departe cea mai populară limbă străină studiată în învăţământul primar, fiind învăţată de 17,5 milioane de elevi (83,5%), urmată de franceză, 0,8 milioane de elevi (4,8%), germană, 0,7 milioane de elevi (3,9%), spaniolă, 0,1 milioane de elevi (0,6%), rusă, 54.000 de elevi (0,3%) şi italiană, 33.000 de elevi (0,2%).
Franceza este a doua cea mai populară limbă străină studiată la nivel secundar în şapte state membre ale UE, cele mai mari procentaje fiind înregistrate în Luxemburg (83,5%), Grecia (15,8%) şi România (15,2%), conform Agerpres.
Germana este cea mai studiată limbă străină de către elevii din Luxemburg şi este a doua cea mai populară limbă străină studiată în învăţământul primar în alte opt state membre ale UE, cele mai mari procente fiind înregistrate în Croaţia (20,9%) şi Ungaria (20,2%).
Mai puţin de jumătate dintre elevi învăţau în 2015 o limbă străină în Portugalia (35,4%), Belgia (36,7%), Olanda (42,9%) şi Slovenia (49,8%), dar aproape toţi copiii din învăţământul primar din Cipru, Luxemburg, Malta şi Austria (toate cu 100%), Croaţia (99,9%), Spania (99,4%), Franţa (99,2%), Italia (98,6%), România (98,3%) şi Polonia (97,6%) studiau o limbă străină. La nivelul UE, acesta procent se situează la 84,3%.
În 2015, aproape toţi copiii din învăţământul secundar învăţau cel puţin două limbi străine în Luxemburg (83,7%), Estonia (30,7%) şi Grecia (28,9%). Mai puţin de jumătate dintre elevi învăţau o limbă străină în Portugalia, Belgia, Olanda şi Slovenia.