Proiect important privind egalitatea de gen, abordat împreună de către elevii din România şi Portugalia. Totul va avea loc între 6 şi 12 septembrie, gazda fiind Liceul Teoretic „Ion Barbu” din București.
Mai exact, Liceul Teoretic „Ion Barbu” din București va fi gazda mobilității de proiect Erasmus+ KA121 „Drepturile Omului – Egalitatea de gen”.
Astfel, începând de astăzi, 6 septembrie, 18 elevi și șapte profesori de la „Agrupamento de Escolas Camilo Castelo Branco” din Vila Nova de Famalicão, Portugalia, vor participa la activitați care au drept scop promovarea egalității de gen între femei și bărbați.
Prima activitatea va avea loc la Palatul Parlamentului, în colaborare cu Comisia pentru Învățământ a Senatului
În cadrul proiectului Erasmus+ KA121, elevii portughezi alături de elevii români vor participa la o serie de activități care și-au propus să aducă în prim plan respectarea Drepturilor Omului prin egalitatea de gen între femei și bărbați.
Prima activitate din cadrul proiectului va fi o dezbatere la Palatul Parlamentului, organizată în colaborare cu Comisia pentru Învățământ din Senatul României, dezbatere prin care se va aduce în prim plan importanța egalității de gen în societate.
De asemenea, nu vor lipsi nici dezbaterile care au în vedere importanța egalității de gen în artă – teatru și film, respectarea drepturilor omului și egalitatea de gen în presa din România sau modul în care este reflectată egalitatea de gen în cercetarea și inovarea din România.
„Am ales să abordăm această temă pentru că, deși noi, portughezi și români, ne înțelegem foarte bine, nu toți sunt poate atât de norocoși. Împreună vrem să arătăm lumii că există mai mult decât probleme politice și economice.
Există oameni care așteaptă cu nerăbdare să fie fericiți. Uniți în diversitate și adversitate”, a declarat Carla Machado, profesor coordonator a Școlii Ambasador a Parlamentului European și a Clubului European și coordonatorul echipei din Portugalia.
Vizite la obiective turistice din Capitală, dar şi la Constanţa
Totodată, în cadrul proiectului, va exista și o vizită la Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, dar și vizitarea diferitelor obiective turistice din București, cum ar fi Arcul de Triumf sau Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”.
„Pentru a înțelege mai bine România, dar și pentru a vedea cum sunt respectate drepturile omului de orașul cu cele mai multe etnii, vom merge în vizită în Constanța.
Pe lângă turul ghidat de care vom avea parte în vechiul Tomis, vom avea ocazia să vizităm o școală incluzivă, căci egalitatea de șansă la educație este o altă temă abordată în cadrul acestui proiect”, a declarat Cristian Tănase, profesor în cadrul Liceului Teoretic „Ion Barbu”.
Un alt moment important al acestui proiect sunt cursurile demonstrative de Limbă Engleză și Istorie a Civilizațiilor pe care profesorii portughezi și profesorii români le vor susține, dar și teatrul forum care va fi pus pe scenă de elevii Liceului Teoretic „Ion Barbu” sau atelierul „Dream Management”.