Ariana Dudună, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, a precizat că elevii susţin în mod necondiţionat profesorii şi consideră că greva lor este una legitimă. În opinia sa, dacă greva nu se încheie săptămâna aceasta, mai mult ca sigur vor fi amânate examenele pentru o săptămână, două.
”Suntem solidari şi susţinem revendicările profesorilor, am susţinut greva de la început. Mâine urmează să mergem cu o delegaţie a asociaţiei la protestul din Bucureşti, am fost şi săptămâna trecută şi miercuri mergem şi la cel local din Constan.a Susţinem în mod necondiţionat profesorii şi considerăm că greva lor este una legitimă”, a spus Ariana Dudună.
Este neclar dacă examenele vor fi amânate sau nu
Ea a precizat că într-adevăr există unii elevi care sunt stresaţi, care au unele întrebări şi este logic că acest scenariu incert îi stresează în special pe cei din anii terminali.
”Este neclar dacă examenele vor fi amânate sau nu iar la aceste întrebări trebuie să răspundă Ministerul Educaţiei.
Nu sindicaliştii, nu profesorii, nu greviştii, ci Ministerul Educaţiei trebuie să vină cu scenarii clare şi cu o serie de eventuale derogări de la actualele calendare ca să ne asigurăm că examenele vor fi susţinute şi mediile încheiate”, a arătat ea.
Sigur vor fi amânate examenele dacă nu se termină greva
Întrebată dacă elevii iau în calcul amânarea examenelor, Dudună a spus: ”Luăm în calcul şi această variantă. Dacă greva nu se încheie săptămâna aceasta sigur vor fi amânate examenele din punctul meu de vedere, dar suntem pregătiţi şi ne asumăm această amânare scurtă, o săptămână, maxim două, pentru a susţine profesorii noştri”.
Ariana Dudună a arătat că ”aceste probleme cu salariile îi afectează şi pe ei, în calitate de elevi”. Ea a spus că greva este strict vina Guvernului şi că dacă Guvernului îi păsa de copii ar fi făcut mai multe altele, ar fi mărit alocaţiile, ar fi crescut bursele, nu ar fi tăiat transportul elevilor”.
Și purtătorul de cuvânt al Asociației Elevilor din București a vorbit despre greva cadrelor didactice. Matei Alexandru Dumitru a menționat că elevii susțin inițiativa cadrelor didactice.
„Noi, elevii, îi susținem pe profesori. Mesajul pe care noi l-am transmis este: Elevii sunt cu voi. Ni se pare că această grevă este întru totul justificată și ni se pare că cerințele profesorilor sunt mai mult decât rezonabile”, a spus acesta.
Să se vină cât mai repede cu o soluție
El și-a exprimat speranța ca situația să se rezolve cât mai repede, astfel încât să nu se ajungă la prelungirea anului școlar.
„Bineînțeles, dacă Bacalaureatul se va amâna, atunci este posibil ca elevii care vor să plece la facultate în străinătate să nu mai apuce să dea examenul. De aceea, noi sperăm și îi solicităm Ministerului să vină cât mai repede cu o soluție.
Noi avem încredere în buna-credință a profesorilor, mai ales că mulți dintre ei sunt și părinți și știu cât de mare este miza în ceea ce privește Bacalaureatul”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt al Asociației Elevilor din București.