Elevii vor fi exmatriculați în situații grave. Comisia de Învăţământ a aprobat un amendament la legile educaţiei

Sursă: Inquam Photos / Octav Ganea

Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor a adoptat vineri, 21 aprilie, un amendament la legile educaţiei naţionale. Amendamentul respectiv prevede că exmatricularea elevilor poate fi realizată numai în situaţii grave.

Așadar, amendamentul prevede că exmatricularea elevilor poate fi realizată numai în situaţii grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spaţiul şcolar. Schimbarea a fost semnată de parlamentari de la PSD, PNL şi minorităţi.

La dezbaterile din Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor a participat şi ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

Elevii vor fi exmatriculați în situații grave

„Exmatricularea beneficiarilor primari pe perioada învăţământului obligatoriu poate fi realizată numai în situaţii grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spaţiul şcolar, în vederea protejării dreptului la educaţie al celorlalţi beneficiari primari”, arată amendamentul adoptat recent.

Exmatricularea poate fi dispusă numai după parcurgerea unei proceduri disciplinare care garantează dreptul la apărare şi contestaţie se arată în amendament. Totuși, s-a menţinut interdicţia privind exmatricularea preşcolarilor.

Iniţiatorii precizează că eliminarea posibilităţii exmatriculării elevilor pentru abateri disciplinare deosebit de grave a erodat din autoritatea cadrelor didactice iar pentru fapte prevăzute de Codul penal pentru adulţi (tentativă de omor, trafic de substanţe cu efecte psihoactive) minorii nu pot fi traşi la răspundere.

Potrivit proiectului iniţial, era interzisă exmatricularea preşcolarilor şi a elevilor din învăţământul obligatoriu.

Ligia Deca a venit cu mai multe explicații

De asemenea, ministrul Ligia Deca a explicat că această exmatriculare nu înseamnă că elevul nu se poate reînmatricula la altă unitate de învăţământ.

„Acest amendament permite exmatriculare pentru cazurile extrem de grave, sigur, cu o procedură care să asigure dreptul la contestaţie, dreptul la apărare etc. şi sigur că această exmatriculare nu înseamnă că nu se poate reînmatricula elevul la altă unitate de învăţământ şi, sigur că da, după ce există un program în care să existe consiliere, să existe ajutorul necesar pentru îndreptarea comportamentului”, a explicat Ligia Deca.

Acesta a explicat amendamentul a fost inspirat din ceea ce se întâmplă în alte state ale Uniunii Europene.

„Considerăm însă că, având în vedere situaţiile din ultimele luni de violenţă în şcoală, trebuie să avem prevederi. Ne-am uitat şi la ceea ce se întâmplă în alte state ale Uniunii Europene care, chiar dacă învăţământul este obligatoriu şi garantat, au această posibilitate de exmatriculare din unitatea de învăţământ pentru cazurile cele mai grave”, a precizat ministrul.

Aceasta a mai explicat că reînmatricularea în acelaşi an şcolar sau în cel următor va fi stabilită „prin legislaţie secundară”.

„Cred că fiecare caz este aparte şi, în funcţie de evaluarea profesioniştilor, se poate determina dacă reintegrarea se poate face imediat sau este nevoie de o perioadă de consiliere, de îndreptare, de reevaluare şi aşa mai departe”, a completat ministrul.