Eliminarea granițelor în ceea ce a devenit, în 1995, spațiul Schengen și care astăzi reunește douăzeci și șase state ale Uniunii Europene, a durat câțiva ani buni. Restabilirea lor, în mod unilateral și în cea mai mare dezordine, când Covid-19 a atacat Europa, a durat doar câteva zile. Redeschiderea lor este foarte complexă şi reprezintă o provocare căreia statele europene trebuie să îi facă față cât mai repede posibil și într-o manieră coordonată.

Cu piața unică, spațiul Schengen, care consacră libera circulație a mărfurilor și a persoanelor, este cea mai vizibilă realizare a integrării europene. Ambele au fost afectate în faza cea mai acută a pandemiei; dar, deși piața unică și-a recuperat integritatea, spațiul Schengen este încă afectat de multiple restricții.

Articolul 28 din Codul Schengen autorizează statele membre să își închidă frontierele în cazul unei „amenințări grave”, după ce au notificat Comisiei acest lucru. Libertatea de mișcare a fost deja grav afectată în perioada de criză migratorie, în 2015 și 2016. Coronavirusul, pe de altă parte, a semănat haos, provocând un reflex aproape natural în rândul multor guverne, acela de a-și pune la adăpost populația în spatele granițelor naționale.

Unele au avut probleme când şi-au anunţat decizia, altele au făcut acest lucru numai după ce au pus-o în aplicare. Improvizaţia a prevalat adesea, chiar și la Berlin: pe 11 martie, cancelarul Merkel afirma că închiderea frontierelor „nu era răspunsul corect”; patru zile mai târziu, Germania își închidea granițele cu Franța, Luxemburg, Austria, Elveția și Danemarca. Alte țări care, precum Franța, nu și-au închis granițele au introdus controale de sănătate sau restricții de trecere.

Revenirea la regimul Schengen este laborioasă. În timp ce au fost obținute suficient de rapid acorduri pentru a permite lucrătorilor de frontieră să treacă zilnic dintr-o țară în alta, diversitatea situațiilor de sănătate din diferite țări a determinat mai multe guverne să mențină restricțiile privind libertatea de mișcare. Criticată pentru încetineala sa, Comisia a încercat să coordoneze relaxarea controalelor cu „linii directoare”.

Însă, pentru moment, majoritatea acestor chestiuni sunt soluționate între state pe baza negocierilor bilaterale. Estonia, Letonia și Lituania tocmai au creat o „bulă baltică”, o zonă comună în care circulaţia este liberă; această inițiativă prezintă un risc de fragmentare a spațiului Schengen, la fel ca încercările anumitor țări, precum Croația sau Austria, de a încheia acorduri specifice cu țările ai căror turiști doresc să îi primească.

Până la 15 iunie, Comisia a reușit să armonizeze pozițiile statelor membre cu privire la închiderea frontierelor externe ale Uniunii. Unele țări, inclusiv Franța, doresc ca şi frontierele interne să fie deschise la această dată. Cu excepția unei reapariţii a epidemiei în faza actuală a relaxării, este important ca statele membre şi Comisia să reușească să atingă acest obiectiv. Restabilirea libertății de mișcare este crucială pentru bunăstarea europenilor, pentru recuperarea turismului, un sector vital al economiei în multe țări, și pentru a demonstra că Europa încă există.