Strategul admite că, alături de aproape toată lumea de pe Wall Street, el a devenit încrezător peste noapte, bazându-se doar pe un singur fapt: alegerea lui Donald Trump, care a fost strecurată de cei mai mulți experți ca fiind un catalizator major pentru ca toată lumea să trage un bilet norocos și să realizeze dimineața următoare că – așa cum am explicat – Trump este un factor de urcare pentru activele de risc, scrie zerohedge.com

<span title="" the="" forecasts="" are="" less="" bearish="" than="" they="" would="" have="" been="" when="" we="" started="" writing="" this="" publication="" in="" late="" october="" partly="" because="" spreads="" widened="" notably="" since="" and="" also="" probabilities="" of="" a="" us="" recession="" 2017="" lessened="" given="" possibility="" aggressive="" fiscal="" spending="" from="" new="" us"="">"Previziunile sunt mai puțin slabe faţă de sfârșitul lunii octombrie, parțial deoarece spread-urile s-au accentuat, au crescut notabil de atunci. De asemenea, probabilitatea unei recesiuni în 2017 în SUA s-a diminuat, având în vedere posibilitatea cheltuielilor fiscale agresive a noii aedministraţii americane."

Bineînțeles, aceasta este o ipoteză optimistă care în ultimele două săptămâni a fost adoptată de toţi, și anume că Donald Trump va arunca pe piaţă un trilion de dolari sau mai mult într-un stimul fiscal masiv, o presupunere care în curând va fi contestată de republicanii din Congres.

Cu toate acestea, mai mult decât simplul obstacol politic, un important factor de suprimare este ceea ce se întâmplă cu ratele dobânzilor, un tampon tradițional pentru active cu risc în orice moment când economia este pe punctul de a se supraîncălzi: dacă ar creşte prea mult, tot castelul din cărţi de joc al piaței acţiunilor ar cădea.

În acest punct al discuţiei Reid amintește ceva cu adevărat fascinant și anume interacțiunea dintre politica monetară și fiscală, dar nu cea la nivel național, ci la nivel internațional, în cazul în care SUA injectează sute de miliarde în sistemul global al pieţelor. În acest caz, sistemul ar fi mai apoi tras la suprafaţă nu de strânsa Rezervă Federală, ci prin amabilitatea băncilor centrale străine, cum ar fi BCE și Banca Japoniei.

Iată cum explică strateg de la Deutsche Bank  fluxul de fonduri "post-Trump":

„Principalul factor în 2017 va fi din nou politica și vom rămâne într-o combinație interesantă în cazul în care SUA va implementa cel mai probabil probabil stimulente fiscale serioase, dar fără ca Fed să o sprijine printr-o relaxare cantitativă QE, în timp ce Europa nu va avea niciun stimul fiscal semnificativ, în schimb va avea o mulțime de QE. Japonia este un hibrid, deoarece va avea o politică monetară ce va permite cu ușurință o politică fiscală internă mai expansionistă, dar fără dovezi clare – în acest moment cel puțin – că ne vom se abate prea departe de status quo. Oricum ar fi, există dovezi care sugerează că vom avea bani din elicopter.

Deci asta este: elicopterul cu bani este aici… și nimeni nu vorbește despre asta, pentru că nu sunt bani dintr-un elicopter naţional, ci unul transfrontalier, între băncile centrale, ceva ce are sens la modul perfect într-o lume interconectată la nivel global, și acum, pentru că nu respectă modelele convenționale, a zburat chiar sub radarul economiştilor.

Deci cum va arăta etapa următoare în experimentul monetar-fiscal la nivel mondial, unul în care banii elicopterului transfrontalier au sosit în acum în mod esenţial? Ei bine, răspunsul va determina dacă această încercare a lui Trump de a face economia americană mare din nou, cu mii de miliarde de investiții – finanțate de investitori individuali din Europa și Japonia -, va reuși sau nu.

Presupunând că BCE continuă în mod considerabil relaxarea cantitativă pe tot parcursul anului, și probabil şi mai important, dacă Japonia apara rata dobânzii ce se păstrează la 0 de 10 ani, atunci acest lucru ar putea ajuta cu ușurință ca randamentele Trezoreriei americane să rămână la niveluri mai mici decât ar fi în mod natural în urma planurilor fiscale agresive ale preşedintele ales Donald Trump.

În cele din urmă, toate se întorc la Trump:

Având în vedere înclinațiile sale protecționiste, este probabil o ironie a sorţii faptul că cei mai mari aliați globali ai președintelui ales ar putea sfârși prin a fi Banca Japoniei și BCE. Cel mai mare risc pentru planurile sale și pentru stabilitatea pieţei ar fi cazul în care Banca centrală japoneză decide să renunțe la apărarea ratei zero și / sau în cazul în care BCE semnalează o îngustare sau o diminuare mai devreme decât era de așteptat.

Într-adevăr, în mod ironic, Trump, care spera să izoleze în mod eficient SUA, va fi un preşedinte mult mai legat de restul lumii decât oricare dintre predecesorii săi, pentru a-şi duce planul la îndeplinire.