Acordul, iniţiat şi intermediat de către Uniunea Europeană, va avea ca beneficiari atât consumatorii cât şi companiile, prin eliminarea taxelor vamale pentru o gamă largă de produse, inclusiv echipamente medicale, jocuri video şi console, computere, telefoane, camere video, dispozitive GPS, ba chiar şi echipamente pentru telecomunicaţii prin satelit. Cifra se va ridica la o mie de miliarde de euro la nivel global, acoperind aproape 90% din comerţul mondial cu produsele respective.
Tarifele vor fi eliminate în termen de trei ani de la data intrării în aplicare a acordului, care este prevăzută pentru 1 iulie anul viitor. Trebuie spus că Uniunea Europeană are pentru aceste produse un excedent comercial în valoare de aproximativ 15 miliarde de euro.RADOR