Este un truism că războaiele au consecințe nedorite. În conflictul actual cu Hamas, nu este clar care ar putea fi scopul final al Israelului, arată o analiză. Potrivit autorului, Ohad Zwigenberg, riscurile unui atac la sol sunt suficient de clare.
Operațiunea actuală, cea mai mare, de la invazia Libanului în 1982
Luptele de stradă, într-un mediu restrâns, vor fi foarte dificile pentru forțele israeliene. În plus, chiar dacă stăpânirea Hamas poate fi eliminată, alternativele sunt stăpânirea israeliană, stăpânirea unor grupări și mai radicale sau haosul, transmite The Conversation.
În ultimele săptămâni, Israelul a adunat o forță uriașă pentru a organiza o nouă invazie terestră, ca răzbunare pentru atacurile comise de Hamas, care au ucis aproximativ 1.400 de israelieni pe 7 octombrie. Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au masat 1.000 de tancuri. Aproximativ 360.000 de rezerviști se vor alătura personalului cu normă întreagă al IDF.
Fără a lua în calcul înfruntările transfrontaliere periodice, Israelul a purtat trei războaie majore împotriva Hamas de când și-a retras forțele din Gaza, în 2005: în 2008, 2014 și 2021. Fiecare a implicat incursiuni terestre limitate, cu soldați israelieni în Gaza timp de aproximativ două săptămâni.
Operațiunea actuală se conturează a fi cea mai mare, de la invazia Libanului în 1982, care avea ca scop alungarea Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP). Israelienii au atins acest obiectiv. O consecință neprevăzută a acelui război a fost dezvoltarea organizației militante șiite Hezbollah. Cu sprijinul Iranului, Hezbollah a devenit un inamic mult mai puternic pentru Israel decât fusese OEP.
De ce este atât de riscantă o invazie la sol
Dificultățile unui atac la sol din Gaza sunt clare. Luptele de stradă, într-un mediu restrâns, vor fi dificile pentru forțele israeliene. În plus, Hamas are avantajul unei rețele extinse de tuneluri estimate la 500 de kilometri lungime, permițând militanților săi să atace și apoi să dispară.
Israelul poate contracara aceste provocări, într-o oarecare măsură, folosind roboți și drone. Dar tehnologia vederii pe timp de noapte va fi ineficientă în întunericul total al tunelurilor.
Israelul a avertizat cei aproximativ 1,1 milioane de civili din jumătatea de nord a Gazei să se mute în jumătatea de sud. În total, ONU spune că aproximativ 1,4 milioane de persoane din Gaza au fost strămutate până acum, aproape 580.000 de palestinieni fiind adăpostiți de ONU.
Nu este clar câți oameni sunt încă în nord. Israelul a avertizat că cei care rămân ar putea fi catalogați drept simpatizanți ai „unei organizații teroriste”.
Inevitabil, vor exista victime în rândul civililor. Nu toate vor fi neapărat din vina IDF, dar poziția implicită a regiunii și a celor din comunitatea globală, care se opun acțiunii Israelului, va fi de a arunca vina pe Israel.
O altă provocare o reprezintă cei 200 de ostatici luați de Hamas în timpul raidului din Israel. Hamas spune că aceștia ar fi răspândiți în Fâșia Gaza. Aproape sigur, unii vor fi în zona de război. Hamas susține că 22 au fost deja uciși de bombele israeliene. De altfel, unele rude ale ostaticilor critică guvernul Netanyahu că nu acordă o mai mare prioritate eliberării celor dragi.
Intențiile Israelului nu sunt clare
Ce intenționează să facă Israelul, dacă și când va securiza jumătatea de nord a Gazei, nu este clar. Zona se confruntă deja cu o situație umanitară „catastrofală”, potrivit ONU, iar în ceea ce privește administrarea teritoriului, sunt puține opțiuni bune.
1) O reocupare militară a Gazei, așa cum a făcut Israelul din 1967 până în 2005. Aceasta ar reprezenta o povară militară uriașă și ar expune personalul IDF la violențe și răpiri. Președintele american Joe Biden a avertizat că reocuparea teritoriului ar fi o mare greșeală.
2) Eliminarea conducerii superioare a Hamas, declararea victoriei, apoi plecarea. O astfel de victorie ar fi aproape sigură pe termen scurt. Dar alți membri din eșaloanele inferioare ale Hamas vor încerca să refacă gruparea. Sau o altă grupare, cum ar fi Jihadul Islamic Palestinian, ar putea umple golul. Israelul nu ar putea controla acea entitate.
3) Se va cere partidului Fatah, care controlează Autoritatea Palestiniană din Cisiordania, să preia controlul în Gaza. Greu de crezut. Fatah a pierdut un război civil în fața Hamas, în 2007, și nu există niciun indiciu că revenirea Autorității Palestiniene ar fi acceptabilă pentru palestinienii de acolo.
Mai mult, liderul AP, Mahmoud Abbas, a fost ales pentru un mandat de patru ani în 2005 și este încă la conducere. Ca atare, nu are nicio legitimitate nici în Cisiordania.
Nu există opțiuni bune
4) Administrarea Fâșiei Gazei de către lideri locali nealiniați. Este o himeră Chiar dacă astfel de lideri ar fi găsiți, locuitorii din Gaza i-ar vedea aproape sigur drept colaboratori ai israelienilor, având în vedere că rolul lor ar fi acela de a-i ține sub control pe cei din linia dură.
5) Administrarea de către o forță arabă non-palestiniană. Nici acest lucru nu este fezabil. Liderii potențialilor contributori arabi la o astfel de forță, cum ar fi Egiptul, Iordania sau Arabia Saudită, nu ar dori să fie văzuți drept polițai ai palestinienilor în numele Israelului.
6) Administrarea Gazei de către o forță non-arabă sau ONU. Având în vedere riscurile enorme, e greu să crezi că vreo țară non-arabă va îmbrățișa această idee.
O forță de menținere a păcii ONU ar necesita nu numai aprobarea israeliană, ci și o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU într-un moment în care Rusia și China rareori sunt de acord cu cei trei membri permanenți occidentali.
Israelul susține, de asemenea, că Hezbollah a împiedicat forța ONU de menținere a păcii din Liban să își îndeplinească mandatul. După atacurile Hamas, este și mai puțin probabil ca Israelul să-și încredințeze securitatea forțelor de menținere a păcii.
De prea mult timp, Israelul a crezut că problema complexă din Gaza ar putea fi controlată. Cu toate acestea, populația a crescut atât de mult, încât nu mai e cazul.
Cu o rată de creștere de puțin peste 2% pe an, populația Fâșiei Gaza este de așteptat să ajungă la trei milioane până în 2030. Aproape jumătate din populația adultă este șomeră, iar palestinienii din Gaza au de patru ori mai multe șanse de a trăi în sărăcie, decât cei din Cisiordania. Aceasta este rețeta pentru mișcări sociale și radicalizare.
„Tunderea ierbii”
După cum au remarcat doi jurnaliști israelieni, Efraim Inbar și Eitan Shamir, într-o analiză a războiului Israelului din 2014 din Gaza, armata israeliană descria atacurile asupra Fâșiei Gazei ca „tunderea ierbii”, acționând pentru a pedepsi Hamas pentru comportamentul său agresiv. Scopul a fost atingerea unor obiective politice și militare realiste și, prin urmare, limitate. A făcut parte dintr-o strategie de uzură pe termen lung, care urma să aibă efect temporar de descurajare, pentru a crea perioade de liniște de-a lungul graniței. Eliminarea totală a Hamas, spuneau autorii, nu a fost un „obiectiv militar atins”.
Chiar dacă stăpânirea Hamas poate fi eliminată, alternativele sunt stăpânirea israeliană, stăpânirea unor grupări și mai radicale sau haosul.
Împotriva unui inamic non-statal implacabil, precum Hamas, Israelul trebuie să „tundă iarba” din când în când pentru a degrada capacitățile inamicului.
Din punct de vedere umanitar, această frază este inacceptabilă. Acum, întrebarea este dacă Benjamin Netanyahu va încerca o strategie diferită de data aceasta. Vom afla în săptămânile următoare.