Ediția de anul acesta a congresului CECCAR marchează 100 de ani de la primul eveniment de amploare organizat de organismul profesional la București, în perioada 27-28 mai 1923. Congresul, care se desfășoară pe 3 și 4 octombrie la Palatul Parlamentului, a avut ca subiect central provocările cu care se confruntă profesia contabilă la momentul actual.
Tema „#FutureReadyProfessionals – Evoluție sau Revoluție?” a fost abordată din mai multe perspective – la nivel european și local, dar și din cea a noilor oportunități de dezvoltare. Evenimentul a reunit elita financiar-contabilă la nivel mondial, dar și din România, reprezentanți ai instituțiilor și autorităților de reglementare, ai mediului de afaceri și academic, precum și specialiști din domenii conexe.
„Profesia contabilă trebuie să se adapteze. Este o profesie care se adaptează constant mediului de business, dezvoltării societății și economiei. De aceea este foarte important să vedem cum trebuie să abordăm realitatea de astăzi, dar mai ales provocările viitorului. De aceea, trebui să știm care este cea mai bună cale de urmat – cea a evoluției sau a revoluției.
Vom adopta o cale prin care adaptarea la nou se face gradual, iterativ, sau o abordare care transformă radical profesia contabilă: Cum va trebui să reimaginăm modul în care ne desfășurăm activitatea? Și care este rolul contabilului în lumea de azi?”, a prezentat Robert Șova, vicepreședintele Consiliului superior al CECCAR, principalele teme puse în dezbatere.
O abordare complementară
În cadrul primei zile a congresului au fost prezenți reprezentanții partenerilor strategici instituționali ai CECCAR – Guvernul României, Senatul și Camera Deputaților, Ministerul Finanțelor și cel al Justiției, dar și ai organismelor internaționale din acest domeniu.
Jean Bouquot, vicepreședintele International Federation of Accountants, a prezentat o strategie de abordare a principalelor provocări cu care se confruntă profesia contabilă în prezent la nivel global, reprezentate de sustenabilitate, digitalizare și atragerea noilor generații.
La rândul său, Mark Vaessen, președintele Accountancy Europe, a tratat subiectul evoluției din perspectiva noilor oportunități de dezvoltare oferite de contabilitatea criminalistică. Iar Philippe Arraou, președinte European Tax Adviser Federation, a prezentat provocările specifice cu care se confruntă domeniul consilierii fiscale la nivel european.
Perspectiva a fost completată de Florin Toma, ex-președintele Accountancy Europe, care a prezentat o serie de abordări pragmatice ale modului în care firmele contabile locale pot și trebuie să se adapteze la noile tendințe și cerințe ce apar pe piață. Fără a renunța însă la valorile tradiționale și principiile profesiei contabile.
Fiecare tip de schimbare își are locul său
„Pentru viitor există, din punctul nostru de vedere, trei dimensiuni ale schimbării. Prima este dată de capitalismul modern – raportarea și asigurarea sustenabilității va necesita schimbări ale mentalității și modului nostru de acțiune. O a doua dimensiune este dată de faptul că statul modern trebuie să producă valoare și bunăstare economică și socială pentru cetățeni, iar acest lucru nu se poate face decât prin sistemul de taxare.
Care trebuie să fie unul corect, just și ancorat în realitatea modelelor de business care există astăzi în piață. Și, nu în ultimul rând, asigurarea ordinii și securității afacerilor, pentru că transformarea digitală și digitalizarea proceselor de business au venit cu provocarea majoră a securității cibernetice”, a explicat Robert Șova.
Potrivit vicepreședintelui Consiliului superior al CECCAR, schimbarea pe care profesia contabilă este obligată să o adopte nu este o alegere binară.
„Cred că trebuie să îmbinăm tradiția și principiile profesiei, etica profesională – aspecte pe care le-am dezvoltat de-a lungul timpului – cu noul. În ceea ce privește adoptarea tehnologiilor revoluționare va trebui să decidem ritmul cu care trebuie să ne adaptăm. Este important să nu rămânem în urma vremurilor și să stricăm astfel corelația care există între dezvoltarea societății și a economiei și profesia contabilă.
Noi ne transformăm și evoluăm constant. Nu trebuie să lăsăm vremurile să ne-o ia înainte , dar nu trebuie să fie o alegere binară, între evoluție și revoluție. Fiecare tip de schimbare își are locul acolo unde trebuie”, a concluzionat oficialul CECCAR.
Congresul profesiei contabile organizat de CECCAR continuă pe 4 octombrie cu trei paneluri care abordează subiecte de actualitate imediată pentru profesia contabilă: ESG, noua paradigmă de creare a valorii; Fiscalitatea, adaptată pentru transformarea digitală și Contabilitatea criminalistică pentru o mai bună guvernanță.