Elmec România, unul dintre principalii jucători de pe piaţa de retail fashion, a anunţat că va aduce pe piaţa locală trei noi branduri, începând cu luna septembrie.

Astfel, produsele mărcilor Kitson LA, Traffic People si Joyrich vor fi disponibile peste o lună în cadrul Galeriei Famous Brands din cadrul mall-ului Plaza România, Bucureşti.

Potrivit companiei, dezvoltarea portofoliului de branduri face parte din strategia de a aborda noi segmente de piaţă şi de a satisface cererea existentă.

Elmec România activează pe piaţa autohtonă de retail de fashion încă din anul 1999, fiind distribuitorul unor branduri internaţionale precum Nike, Converse, Calvin Klein Jeans, Calvin Klein, Miss Sixty, Energie, Custo Barcelona, Camper, Marlboro Classics, Polo Jeans by Ralph Lauren sau Trussardi Jeans.

Elmec deţine, în acest moment, 49 de magazine monobrand şi multibrand în Bucureşti şi în alte 11 oraşe din ţară, dar şi trei locaţii în  centrul comercial MallDova Chişinău. La acestea se adaugă centrul de sănătate WellnessClub din Plaza România. 

SURSA: Elmec

DETALII:
Citeşte şi Elmec investeşte 320.000 euro în trei magazine la Constanţa