Elon Musk a spus într-un interviu recent că ketamina pe bază de reţetă a fost utilă în tratarea episoadelor sale depresive ocazional. Miliardarul a recunoscut că ia „o cantitate mică, o dată la două săptămâni”, uneori mai rar, pentru a trata ceea ce el a descris drept „valuri chimice”.

Elon Musk a recunoscut că are episoade depresive

De asemenea, directorul general al Tesla și spaceX a explicat că această substanță este utilă pentru a scăpa de stările negative.

„Ketamina este utilă pentru a scăpa de o stare de spirit negativă”, a declarat Musk într-un interviu cu Don Lemon, fost prezentator al CNN.

Miliardarul a fost întrebat dacă ketamina ar putea fi „o piedică” pentru contractele sale guvernamentale şi statutul lui pe Wall Street.

Drept replică, Musk a spus nu. Totodată, a făcut referire la ceea a a spus în trecut pentru a-şi explica consumul de medicamente.

„Din punctul de vedere al Wall Street, ceea ce contează este execuţia. Creezi valoare pentru investitori”, a spus el.

Apoi a continuat să prezinte evaluarea şi vânzările Tesla.

„Din punctul de vedere al investitorilor, dacă iau ceva, ar trebui să iau în continuare”, a completat Musk.

Miliardarul a spus că ia această substanță sub supravegherea unui medic

Miliardarul a explicat apoi că a menţionat iniţial consumul de ketamina pe bază de reţetă pe X deoarece s-a gândit că poate ajuta și alți oameni.

Acest obicei a fost raportat pentru prima dată de The Wall Street Journal. Într-un articol pe această temă, ziarul a scris că unii directori ai Tesla şi SpaceX erau îngrijoraţi din cauza consumului de droguri de către magnatul miliardar.

De asemenea, Lemon l-a întrebat pe Musk dacă „abuzează” vreodată de ketamină. Astfel, miliardarul a explicat că o ia sub supravegherea unui medic.

„Nu cred. Dacă foloseşti prea multă ketamină, nu poţi cu adevărat să duci la bun sfârşit, iar eu am mult de lucru”, a răspuns Elon Musk.

Don Lemon
Don Lemon SURSĂ FOTO: X

Ketamina este un anestezic puternic

Amintim că ketamina este un anestezic puternic. În ultimii ani, a atras mai multă atenţie ca un potenţial tratament pentru persoanele care caută terapii alternative pentru depresie, anxietate şi alte afecţiuni.

Videoclipul cu interviul fost postat la cinci zile după ce Lemon a anunţat că Musk şi-a anulat contractul pentru un nou talk show pe X.

Contul verificat al X a confirmat că platforma „nu va încheia un parteneriat comercial” cu Lemon.

Chiar și așa, fostul prezentator este în continuare binevenit să-şi publice conţinutul pe serviciul de social media, a subliniat platforma.

Lemon a fost concediat de la CNN în aprilie anul trecut. X a declarat în ianuarie că a încheiat un acord cu el.

La momentul respectiv, compania a subliniat că este vorba despre un impuls pentru extinderea ofertelor video.

Lemon i-ar fi trimis o „listă de dorințe” lui Musk

Potrivit unor afirmații publicate de New York Post, Lemon i-ar fi trimis o „listă de dorințe” lui Musk în timp ce negociau detaliile emisiunii care urma să fie găzduită de X.

Cererile ar fi inclus:

  • un salariu de 8 milioane de dolari;
  • o plată inițială separată de 5 milioane de dolari;
  • un cybertruck Tesla;
  • o participație în X;
  • dreptul de a aproba orice modificare a politicii X în ceea ce privește conținutul știrilor.

Totuși, agentul lui Lemon a negat afirmațiile.

„Este un nonsens absolut, complet, fără nicio urmă de adevăr”, a reacționat agentul fostului prezentator.