Elon Musk, cel mai bogat om din lume, prin compania SpaceX a stabilit, duminică, un nou record mondial al numărului de sateliţi trimişi pe orbită cu o singură rachetă, relatează BBC. O rachetă Falcon a SpaceX, lansată din Florida, a dus pe orbită 143 de sateliţi, de diferite dimensiuni, cu 39 mai mulţi decât plasase în 2017 un vehicul indian. SpaceX a avut 10 sateliţi pe Falcon, care vor fi adăugaţi „constelaţiei” Starlink, ce va furniza internet de mare viteză pe întreg globul.
Record mondial al lui Elon Musk
Compania Planet din San Francisco a avut cei mai mulţi sateliţi – 48. Aceştia fac parte din modelele SuperDove, care fotografiază suprafaţa Pământului zilnic la o rezoluţie de 3-5m. În prezent, compania are pe orbită mai mult de 200 de astfel de sateliţi, scrie news.ro.
Majoritatea celor din încărcătura Falcon au dimensiuni puţin mai mari decât o cană de cafea, iar altele au fost mai mici decât o carte.
Unele dintre cele mai mari astfel de obiecte au dimensiunea unei valize. Între acestea s-au numărat câţiva sateliţi radar. În mod obişnuit, aceştia erau mari, cântărind tone şi transportarea lor costa milioane de dolari, astfel că doar agenţiile militare mari îşi puteau permite să le opereze.
Dar, odată cu evoluţia tehnologiei, dimensiunile au fost reduse semnificativ (sub 100 de kilograme), la fel şi costul lor (aproximativ două milioane de dolari). Sateliţi ai Iceye (Finlanda), Capella şi Umbra (SUA) şi iOPS (Japonia) au fost transportaţi duminică pe orbită. Aceste startup-uri asamblează „constelaţii” care vor transmite, rapid şi în mod repetat, imagini ale Pământului.
Concurs de 100 de milioane de dolari organizat de Musk
Elon Musk, fondatorul Tesla, a promis un premiu de 100 de milioane de dolari pentru dezvoltarea celei mai bune tehnologii de captare a emisiilor de dioxid de carbon. Miliardarul a mai transmis că va oferi o serie de detalii suplimentare privind concursul săptămâna viitoare, transmite Reuters.
Captarea emisiilor, în contextul încălzirii planetei tot mai vizibile, devine o parte majoră a planurilor de a ţine sub control schimbările climatice. Totuși, până acum au avut loc progrese tehnologice reduse, eforturile fiind concentrate pe reducerea emisiilor, în loc de eliminarea carbonului.
Agenţia Internaţională pentru Energie a anunţat la sfârşitul anului trecut că este necesară dezvoltarea tehnologiei de captare a carbonului pentru ca ţările să îşi poată respecta ţintele privind emisiile zero.
”Voi dona 100 de milioane de dolari unui premiu pentru cea mai bună tehnologie de captare a carbonului”, a scris Elon Musk într-un Tweet, urmat de un al doilea tweet în care a promis ”detalii săptămâna viitoare”.