Războiul din Ucraina l-a făcut pe Elon Musk să intervină. Fondatorul Tesla vine în ajutorul țării atacate de Vladimir Putin și oferă un ajutor. Anunțul a venit chiar acum. Despre ce este vorba?
Elon Musk a anunțat în urmă cu două zile că va oferi sprijin pentru conexiunea la internet și asta a și făcut.
Astfel, luni, Ucraina a primit un transport de terminale Starlink, la mai puțin de 48 de ore după ce CEO-ul SpaceX, Elon Musk, a declarat că serviciul a fost activat în Ucraina pentru a atenua unele dintre întreruperile internetului cu care țara se confruntă pe fondul invaziei și atacurilor cibernetice ale Rusiei.
Într-o postare pe pagina personală de Twitter, viceprim-ministrul ucrainean Mikhailo Fedorov a publicat o fotografie cu un camion încărcat cu terminale Starlink în jurul orei 22:00, confirmând că au ajuns.
Un răspuns în acest sens a venit din partea miliardarului. „Cu plăcere”, a răspuns Musk.
De menționat este faptul că, în cursul zilei de sâmbătă, fondatorul Tesla declara că Starlink era activ în Ucraina și că terminalele erau pe drum după ce Fedorov l-a contactat pe Twitter.
La rândul său, Oleg Kutkov, un inginer care are sediul la Kiev, a postat pe Twitter că Starlink era funcțional în Ucraina de luni seară cu viteze de descărcare de 137 megabiți pe secundă.
Cum ajută Elon Musk Ucraina
Amintim faptul că SpaceX a lansat aproximativ 2.000 de sateliți Starlink pe orbită joasă a Pământului, care oferă internet de mare viteză prin conectarea cu terminale de utilizatori de la sol, precum cele pe care Ucraina le-a primit luni.
Ajutorul oferi de Elon Musk vine în contextul în care Ucraina a suferit întreruperi periodice de internet săptămâna trecută, când forțele ruse au invadat din nord, sud și est, potrivit monitorului de internet NetBlocks.
Având în vedere faptul că Starlink nu se bazează pe infrastructura tradițională de internet la sol, este teoretic un serviciu ideal în zone de război, situații de dezastru și alte zone greu accesibile.
De menționat este faptul că luptele continuă și marți în Ucraina. Este a șasea zi de război, iar luni seară au avut loc bombardamente intense. au fost vizate Kievul și Harkovul.
70 de militari ucraineni au fost uciși după un atac al artileriei ruse asupra bazei lor, iar alarmele anti-aeriene au sunat și în patru regiuni din vestul țării, una dintre ele aproape de granița cu Polonia.
Președintele Ucraniei, Volodimir Zelenski a acuzat Rusia de crime de război și a cerut Uniunii Europene să aprobe aderarea imediată a țării sale.