Elon Musk ar putea fi numit șef al Comisiei de Eficiență Guvernamentală în SUA, dacă Trump câștigă alegerile
Candidatul republican la președinția SUA, Donald Trump, a anunțat joi intenția de a înființa o comisie guvernamentală pentru eficiență, condusă de susținătorul său miliardar Elon Musk, în cazul în care va câștiga alegerile din 5 noiembrie. Anunțul a fost făcut în cadrul unui discurs amplu în care Trump a prezentat viziunea sa economică pentru țară.
De săptămâni, fostul președinte american a discutat despre ideea unei comisii guvernamentale pentru eficiență cu consilierii săi, potrivit unor surse citate de Reuters. Totuși, discursul de joi, ținut la New York Economic Club, a fost prima dată când a susținut public această idee și a dezvăluit că Elon Musk a acceptat să conducă comisia.
Donald Trump nu a oferit detalii precise despre modul în care va funcționa comisia, cu excepția faptului că a menționat că aceasta va dezvolta un plan pentru eliminarea „fraudelor și plăților necorespunzătoare” în termen de șase luni de la constituire.
”Voi crea o comisie guvernamentală pentru eficienţă însărcinată să efectueze un audit financiar complet şi al performanţei întregului guvern federal şi să facă recomandări pentru reforme drastice”, a declarat el.
Cum a reacționat Musk
Pe 19 august, Elon Musk a declarat, într-un podcast, că a discutat cu fostul președinte despre această problemă și că ar fi interesat să facă parte din comisie.
”Aştept cu nerăbdare să servesc America dacă se va ivi o oportunitate. Fără plată, fără titlu, nu este nevoie de recunoaştere”, a scris acesta pe X, joi.
Donald Trump, criticat de sindicaliști
Propunerea lui Donald Trump pentru înființarea comisiei a fost imediat criticată de Everett Kelley, președintele Federației Americane a Angajaților Guvernamentali, un sindicat care reprezintă aproximativ 750.000 de lucrători federali.
El i-a acuzat pe Trump și Musk că intenționează să distrugă serviciul public imparțial și să înlocuiască angajații concediați cu susținători.
”Nu este nimic eficient în asta”, a afirmat Kelley, potrivit Reuters.
Guvernul SUA dispune deja de Biroul de Responsabilitate Guvernamentală (GAO), o agenție federală responsabilă cu supravegherea cheltuielilor și performanței guvernamentale.
În discursul său, Donald Trump a reiterat planul de a reduce cota impozitului pe profitul corporațiilor din SUA de la 21% la 15%, dar numai pentru companiile care produc pe teritoriul american. De asemenea, el a propus oferirea de terenuri federale pentru construirea de locuințe, cu scopul de a reduce costurile de achiziție a acestora. Trump a menționat că aceste zone rezidențiale ar avea „taxe scăzute” și „reglementare scăzută”, fără a oferi detalii suplimentare.
”Vom deschide ţara noastră pentru a construi case ieftin, astfel încât tinerii şi alţi oameni să poată cumpăra case”, a spus el.
Deși fostul președinte al SUA a anunțat intenția sa de a reduce cota de impozitare la 15%, el nu a asociat anterior această reducere cu condiția ca producția să rămână în interiorul țării.