Avertisment de ultimă oră pentru cei care au cont pe platforma Twitter.
1,5 miliarde de conturi inactive de pe Twitter vor fi şterse, ameninţă Elon Musk
Elon Musk, noul CEO al reţelei de socializare, a emis un ultimatum utilizatorilor platformei Twitter.
Miliardarul a anunţat că are de gând să şteargă nu mai puţin de 1,5 miliarde de conturi inactive de pe reţea.
Twitter este una dintre principalele platforme unde sunt distribuite știri și informații de interes, iar milioane de utilizatori se conectează pentru a afla ce se întâmplă în lume, fără a posta neapărat ceva.
Elon Musk este însă nemulţumit de acest lucru, fapt pentru care ameninţă cu schimbări radicale şi cu ştergerea conturilor inactive.
„Twitter va începe în curând să elibereze spațiu”, a transmis noul şef al Twitter.
Elon Musk a adăugat că este vorba despre conturile celor care nu postează și care nu s-au conectat de ani de zile, transmite Daily Star.
Sir Elton John a renunţat la Twitter: Mă întristează să văd cum dezinformarea este folosită acum pentru a diviza lumea noastră
Tot legat de Twitter, Sir Elton John a devenit cea mai recentă celebritate care a renunțat la contul său de pe această platformă de la achiziționarea acestuia de către Elon Musk, transmite BBC.
Cântărețul a acuzat „schimbarea politicii” platformei în ceea ce privește dezinformarea, fără a da detalii.
„Toată viața mea am încercat să folosesc muzica pentru a aduce oamenii împreună. Cu toate acestea, mă întristează să văd cum dezinformarea este folosită acum pentru a diviza lumea noastră. Am decis să nu mai folosesc Twitter”, a anunțat acesta.
Ca răspuns la anunțul lui Sir Elton John, Elon Musk a declarat că speră ca vedeta să se întoarcă.
Luna trecută, Twitter a încetat să ia măsuri împotriva conturilor care răspândesc informații înșelătoare despre Covid-19.
O serie de celebrități au renunțat definitiv la Twitter, după preluarea acestuia. Actorii Jim Carrey și Whoopi Goldberg, supermodelul Gigi Hadid și muzicianul Jack White, solitul formaţiei The White Stripes, se numără printre cei care au părăsit site-ul de socializare.