Prin intermediul unui e-mail adresat angajaților companiei Twitter, noul proprietar al platformei online a spus că angaţii vor trebui să fie prezenți la birou cel puţin 40 de ore pe săptămână, a scris Bloomberg.
Magnatul a precizat că „nu există nicio modalitate de a îndulci mesajul” în contextul în care încetinirea economiei globale va afecta veniturile din publicitate de pe Twitter.
În mai 2020, angajații Twitter au fost anunțați că pot lucra de aceasă „pentru totdeauna”
În acest sens, BBC a cerut o reacție din partea Twitter. Compania cu sediul în San Francisco a transmis angajaţilor săi în luna mai 2020 că pot lucra de acasă „pentru totdeauna”, dacă își doresc acest lucru, din motiv că compania a considerat că măsurile muncii de la distanţă în timpul carantinei provocate de Covid au fost una binevenită.
În schimb, Elon Musk a scris pe site-ul pe care îl deţine acum că începând cu anul viitor „toate lucrurile legate de statul acasă cauzat de Covid i-au păcălit pe oameni să creadă că nu au nevoie de fapt să muncească din greu”. În luna iunie, Musk, care deține și compania Tesla, a transmis personalului că munca de la distanţă nu mai este acceptabilă.
Ca şi în cazul companiei auto Tesla, magnatul a subliniat faptul că va acorda scutiri doar angajaţilor Twitter care vor să lucreze de la distanţă. Cel mai bogat om din lume a anunţat deja că jumătate din angajaţii Twitter riscă să fie concediaţi, la o săptămână după ce a cumpărat compania cu 44 de miliarde de dolari.
CEO-ul Tesla a precizat că „nu are de ales” în privinţa concedierilor, din motiv că Twitter pierde 4 milioane de dolari pe zi. Acesta a acuzat „grupurile de activişti care presează agenţii de publicitate” pentru „scăderea masivă a veniturilor”.
Ce înseamnă, de fapt, bifa albastră de pe Twitter
Schimbarea politicii a platformei este un subiect controversat, pe fondul îngrijorărilor că Twitter ar putea fi plin de conturi false. Spre exemplu, până acum, bifa de verificare a fost acordată doar conturilor de mare profil pe care compania le-a analizat şi le-a considerat autentice.
„Acum, bifa albastră poate însemna două lucruri diferite: fie că un cont a fost verificat conform criteriilor anterioare de verificare (activ, notabil şi autentic), fie că are un abonament activ la Twitter Blue”, a menţionat Twitter.
„Conturile care primesc bifa albastră ca parte a unui abonament Twitter Blue nu vor fi supuse unei revizuiri pentru a confirma că îndeplinesc criteriile active, notabile şi autentice care au fost utilizate în procesul anterior”, a mai precizat compania.