Magnatul sud-african Elon Musk şi actuala lui parteneră de viaţă, cântăreaţa Grimes, şi-au surprins fanii atunci când au decis să îşi numească primul lor copil „X Æ A-12”, însă legile din statul american California i-au obligat să renunţe la acest prenume total neobişnuit.
Fiul lor s-a născut pe 4 mai şi, după câteva ore, patronul companiei Tesla a anunţat o schimbare radicală în viaţa lui, spunând că nu are nevoie de atâtea lucruri, că acestea „îl sufocă” şi că vrea să se despartă de o parte dintre posesiunile sale.
Numele copilului avea o semnificaţie pe care cântăreaţa s-a văzut nevoită să o explice prin intermediul unui mesaj online. Potrivit artistei canadiene, X înseamnă „variabila necunoscută”, în timp ce Æ se referă la „ortografierea elfică a AI”, care înseamnă „dragoste şi/sau inteligenţă artificială”. Contribuţia tatălui a avut legătură cu partea numerică a prenumelui, deoarece A-12 înseamnă „precursor al SR-17”, care este avionul preferat al cuplului, „deoarece nu este prevăzut cu arme şi sisteme de apărare, ci doar cu viteză”.
Legile statului California interzic ca numele de persoane să conţină cifre
Însă Elon Musk şi Grimes au fost nevoiţi să schimbe ortografia prenumelui copilului, având în vedere că legile din California interzic ca numele să includă cifre. Potrivit legii, numele înscris în certificatul de naştere trebuie să reflecte „cele 26 de litere ale alfabetului englez”, dar poate include un apostrof sau ghilimele. Prin urmare, cei doi părinţi s-au văzut nevoiţi să bată în retragere şi au decis să schimbe ultima parte a numelui şi să folosească cifre romane, astfel încât copilul a fost înscris: „X AE A-Xii”.
Bebeluşul este primul copil al cântăreţei în vârstă de 32 de ani şi al omului de afaceri sud-african, în vârstă de 48 de ani.
Elon Musk are alţi cinci fii – gemeni şi tripleţi, născuţi prin fertilizare in vitro – din prima lui căsătorie, cu Justine Wilson (2000-2008). Primul fiu al cuplului Musk-Wilson, Nevada Alexander, a murit la vârsta de 10 săptămâni din cauza sindromului morţii subite la sugari. Ceilalţi fii ai lor se numesc Damien, Saxon, Griffin, Xavier şi Kai. Magnatul sud-african a fost căsătorit şi cu Talulah Riley, de două ori, în perioadele 2010-2012 şi 2013-2016, scrie Agerpres.