Directorul general al Tesla Inc, Elon Musk, a anunţat că firma americană este deschisă la acordarea de licenţe software şi furnizarea de baterii şi sisteme de propulsie, transmite Reuters, conform Agerpres.
Anterior, Tesla furnizase baterii pentru Mercedes şi Toyota, conform unor acorduri de parteneriat separate. Producerea de baterii este un domeniu în care analiştii şi oficialii din industria auto spuneau că Testa are un avantaj competitiv faţă de producătorii auto consacraţi.
„Tesla este deschisă la acordarea de licenţe software şi furnizarea de baterii şi sisteme de propulsie. Încercăm să accelerăm trecerea la energia sustenabilă, nu vrem să ne zdrobim concurenţii”, afirmă şeful producătorului de vehicule electrice, într-un mesaj postat pe Twitter.
În prezent, Tesla are o societate mixtă axată pe baterii cu Panasonic Corp şi îşi procură baterii de la grupul chinez CATL şi de la firma sud-coreeană LG Chem.
De asemenea, Tesla vrea să-şi construiască propria sa facilitate de producere a bateriilor la fabrica sa din Fremont, California.
Bateriile sunt cel mai scumpe şi mai importante componente ale vehiculelor electrice (EV).
Tesla va produce baterii și la uzina de la Berlin
Săptămâna trecută, Elon Musk declara că Tesla intenţionează să îşi producă propriile baterii destinate automobilelor electrice ce vor fi asamblate la viitoarea uzină din apropiere de Berlin.
„Va fi o producţie locală de celule pentru baterii şi acestea vor acoperi nevoile uzinei de la Berlin”, a afirmat Elon Musk, cu prilejul prezentării rezultatelor înregistrate de Tesla în al doilea trimestru.
Aceasta este prima confirmare oficială că Tesla intenţionează să producă şi baterii la uzina de la Berlin.
Prima uzină europeană de asamblare a automobilelor electrica marca Tesla este construită în prezent pe un teren din apropiere de Berlin, iar compania şi-a propus să ajungă rapid la un ritm de producţie de 500.000 de vehicule, imediat ce uzina de lângă Berlin va fi inaugurată în vara anului următor.
Chiar dacă autorizaţia definitivă de mediu nu a fost încă eliberată, Tesla a şi început să pregătească terenul pentru construcţia uzinei de la Gruenheide, la est de Berlin.
Ministrul Economiei din landul Brandenburg, Joerg Steinbach, a salutat intenţia Tesla de a construi şi baterii în apropiere de Berlin, apreciind că, „dacă proiectul se va concretiza, va consolida şi mai mult economia landului Brandenburg şi ne va face o locaţie şi mai atractivă pentru companiile internaţionale”.
O serie de mari producători auto germani, precum VW şi Daimler, se gândesc de mult timp dacă să îşi producă propriile baterii destinate automobilelor electrice sau să le importe, însă importurile i-ar face dependenţi de marii producători asiatici şi vulnerabili la problemele apărute în lanţurile de aprovizionare.