Printre persoanele ale căror fonduri au fost blocate se numără miniştri ai fostului guvern ucrainean, preşedintele destituit şi fiul său Oleksandr. Elveţia anunţase joi 'decizia de principiu de a îngheţa eventuale fonduri' deţinute în băncile elveţiene de Viktor Ianukovici.
Berna a decis, de asemenea, să nu mai autorizeze exporturile de arme şi de material de război către Ucraina.
Oleksandr Ianukovici, a cărui avere este estimată la peste 500 de milioane de dolari, deţine la Geneva societatea Mako Trading, specializată în vânzarea de cărbuni ucraineni.
Potrivit Ministerului Public al cantonului Geneva, joi dimineaţa a avut loc o percheziţie condusă de prim-procurorul Yves Bertossa şi brigada financiară a poliţiei judiciare în birourile unei societăţi deţinute de Oleksandr Ianukovici.
La Viena, Ministerul Afacerilor Externe a anunţat vineri că, la cererea puterii de tranziţie de la Kiev, Austria a îngheţat conturile a 18 ucraineni suspectaţi de corupţie şi atingere adusă drepturilor omului, fără a le menţiona numele. Decizia a fost prezentată ca o 'măsură de securitate provizorie' până la intrarea în vigoare a măsurilor UE.
Uniunea Europeană a decis la 20 februarie să adopte sancţiuni ţintite, între care interdicţii la acordarea vizelor şi îngheţarea conturilor unor personalităţi apropiate preşedintelui ucrainean destituit Viktor Ianukovici.AGERPRES